Campanie ZF: Când vom avea linie de metrou spre aeroportul Henri Coandă (Otopeni)

14 sep 2018 Autor: Mirabela Tiron

Ministerul Transporturilor: Comisia Europeană va finanţa Magistrala 6, un proiect major de 1,4 miliarde de euro

Comisia Europeană va finanţa Magistrala 6, un proiect major de investiţii, ce implică realizarea unei linii de metrou ce va lega Bucureştiul de aeroportul Henri Coandă (Otopeni).

„În acest moment au loc negocieri pri­vind valoarea maximă a fondurilor neram­bursabile ce vor fi alocate prin Progra­mul Operaţional Infrastructură Mare. Va­loa­rea finală depinde şi de discuţiile dintre autorităţile române, Comisia Europeană şi Agenţia Internaţională de Cooperare a Japoniei”, potrivit Ministerului Trans­por­turilor. Valoarea totală a proiectului este circa 1,39 miliarde euro, iar cofi­nanţarea va fi asigurată din împrumut de la Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională, precum şi din fonduri de la bu­getul de stat, potrivit oficialilor ministerului.

Proiectul Magistralei 6 de metrou prevede un traseu de 14,2 km şi cuprinde 12 staţii, cu plecare de la staţia 1 Mai (exis­tentă), şi ar urma să asigure capacitatea de transport a unui număr de 50.000 călători pe oră şi sens. Consultanţii imobiliari subli­niau că acest proiect ar putea contribui la dez­vol­tarea de noi poluri de birouri la Expoziţiei şi Băneasa, noi cartiere în proximitatea staţiilor şi fluidizarea traficului de suprafaţă. 

Încă din 1990 se vorbeşte despre dezvoltarea unei linii de metrou până la Otopeni, dar până acum întreg proiectul a fost doar pe hârtie.

În prima parte a anului, Comisia Euro­peană a cerut clarificări pe marginea aplicaţiei de finanţare a proiectului din fonduri europene nerambursabile în cadrul POIM 2014 – 2020.

Critica principală adusă de Comisia Europeană la proiectul Magistrala 6 viza traseul stabilit în proiect, de ce punctul de plecare nu este la staţia Piaţa Victoriei şi s-a ales ruta ocolitoare de la staţia existentă 1 Mai, ce trece pe la Romexpo. Încă de la început,  traseul ales pentru linia de metrou ce va lega Bucureştiul de Otopeni a ridicat un mare semn de întrebare. De altfel, în mod normal cel mai direct drum  ar fi continuarea de la Piaţa Charles de Gaulle/Staţia Aviatorilor către Casa Presei, apoi intrarea pe traseul propus în proiect, până la aeroportul Henri Coandă. Metrorex a transmis în iunie clarificări privind traseul, metodologia de execuţie şi studiul pentru cererea de transport.

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.09.2018

 
Cuvinte cheie:
Henri Coanda
, otopeni
, metrou
, aeroport
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide