După ce Blue Air a renunţat la cursele de pe aeroportul din Timişoara, Tarom îi ia locul şi introduce zboruri spre Iaşi şi Cluj

28 feb 2018 Autor: Mădălina Panaete



Compania de stat Tarom va avea începând cu 25 martie zboruri din Timişoara spre Cluj şi Iaşi cu o frecvenţă de trei curse, respectiv patru curse pe săptămână. Decizia vinde după ce Blue Air a renunţat în această lună la zborurile pe ruta Timişoara - Iaşi - Cluj „din cauza fricţiunilor create de către Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara“. Reprezentanţii companiei mai spuneau atunci că „ prezenţa companiilor româneşti pe piaţa din România deranjează din ce în ce mai tare“.

„Imediat după anunţul companiei Blue Air de a retrage aceste destinaţii din motive comerciale,  administraţia Aeroportului Timişoara a demarat discuţii cu companii aeriene printre care şi conducerea companiei Tarom pentru preluarea acestor rute de la Timişoara spre şi dinspre Iaşi şi Cluj şi eficientizarea acestora prin folosirea unor aeronave cu capacitate adaptată la cererea pieţei. Un rol determinant în deschiderea acestei rute cu operatorul aerian Tarom îl are concetăţeanul nostru, Werner Wolf, în calitate de director general Tarom, cu care în ultima perioadă am analizat diferite oportunităţi de zbor. Acum, după încheierea acordului comercial de operare pe aceste rute, putem anunţa public orarul de zbor, valabil din 25 martie”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu.

O altă companie care a anunţat că renunţă la unele rute de pe aeroportul din Timişoara este Ryanair. Astfel, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa va renunţa începând cu 25 martie la baza din Timişoara, unde alocase o aeronavă la începutul anului 2016. Decizia va afecta cinci din cele şapte rute operate de compania aeriană. Astfel, după 26 martie Ryanair va opera de pe aeroportul din Timişoara doar zbo­rurile din şi spre Bucureşti şi Milano şi va renunţa la zborurile către Berlin, Dussel­dorf, Frankfurt, Bruxelles şi Londra Stan­sted.

 

 

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 
Cuvinte cheie:
timisoara
, curse
, cluj
, iasi
, tarom
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide