BNR îngenunchează în faţa ROBORULUI: Indicele în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei face un salt şi ajunge astăzi la 1,82%, nivel neatins din noiembrie 2014

joi, 11:08 Autor: Roxana Rosu

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a făcut astăzi un salt şi a ajuns la 1,82%, de la 1,78% ieri, în timp ce ROBOR la 6 luni,  folosit în special în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei, şi-a continuat urcarea, la 1,94%.

Nivelul atins astăzi de Robor este maximul ultimilor trei ani, un procent similar fiind înregistrat ultima dată în noiembrie 2014. Robor la 3 luni s-a menţinut peste pragul de 1% până în ianuarie 2016 şi a revenit peste el abia la mijlocul lunii septembrie din acest an.

Evoluţia ROBOR la trei luni s-a menţinut relativ constantă în ultimele zile, după ce urcase la un maxim de 1,8% marţea trecută. BNR a intervenit pe 3 octombrie, plasând 9,3 mld. lei în piaţă, iar în următoarele zile ROBOR a oscilat între 1,78% şi 1,79%. 

Spre comparaţie, la începutul lunii septembrie ROBOR la trei luni era cotat la 0,92%, iar la începutul acestui an era de 0,87%.

În schimb, ROBOR la şase luni, care ajunsese marţea trecută la 1,89% şi a coborât apoi la 1,87%, şi-a reluat trendul ascendent săptămâna aceasta, urcând luni la 1,91%, poziţie pe care a rămas şi marţi, pentru a avansa miercuri la 1,92%.

Suma ţinută de bănci la BNR a coborât în septembrie la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape doi ani. Nivelul scăzut al sumelor ţinute la BNR reflectă în mod uzual şi un nivel modest al lichidităţii în sistem, situaţie vizibilă şi la nivelul dobânzilor de pe piaţa interbancară, care au început să crească din toamnă. Un nivel mai scăzut al lichidităţii a fost înregistrat în 2015, când sumele depuse de bănci la BNR prin facilitatea de depozit pe o zi coborâseră şi sub 1 mld. lei.

În septembrie 2017 a început raliul dobân­zilor pe piaţa interbancară, urcând tensiunea românilor cu împrumuturi în lei. Dobânzile pe piaţa interbancară au explodat spre 2% în cazul scadenţelor scurte şi au ajuns în jurul nivelului dobânzii-cheie pentru scadenţele de peste o lună. 

 
Cuvinte cheie:
urcare
, continuare
, cost
, credite
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide