Consiliul Concurenţei a aprobat tranzacţia prin care OTP preia Banca Românească

18 dec 2017 Autor: Roxana Rosu

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care OTP Bank România a achiziţionat Banca Românească SA şi unele active deţinute de această pe  piaţa locală.

Banca Românească este membră a Grupului National Bank of Greece. Activele româneşti ce fac obiectul tranzacţiei sunt aferente sucursalei din Londra, respectiv ale filialei din Malta aparţinând National Bank of Greece SA.

Atât OTP Bank România, cât şi Banca Românească SA, activează în domeniul serviciilor financiare şi bancare.

Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, respectiv al posibilelor efecte anticoncurenţiale. Analiza arată că achiziţia nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei pe piaţa naţională sau pe o parte a acesteia.

Pentru a demara procesul de integrare, OTP mai are nevoie şi de avizul BNR, care, potrivit unor surse din piaţă, nu va fi acordat decât în cazul îndeplinirii anumitor condiţii.

OTP Bank România a semnat un acord cu National Bank of Greece pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni (99,28%) al Băncii Româneşti în luna iulie a acestui an. Finalizarea tranzacţiei era estimată în vară de grupul OTP pentru începutul anului 2018.

La finalul anului trecut, OTP Bank avea o cotă de piaţă de 2,09%, ocupând locul 11 în topul după active, în timp ce Banca Românească ocupa poziţia 14, cu o cotă de piaţă de 1,62%. După achiziţia Băncii Româneşti, OTP va avea o cotă de piaţă de circa 4% şi va intra în top zece cele mai puternice bănci locale, posibil pe locul opt. OTP Bank a mai trecut prin două achiziţii în România, în 2014, când a preluat subsidiara locală a portughezilor de la Millennium, dar şi în 2000, la intrarea pe piaţa locală, când a preluat Robank. Ungurii nu exclud alte achiziţii pe plan local, însă numai după integrarea Băncii Româneşti. Grupul maghiar are ca obiectiv o cotă de piaţă de 7-8% pe termen mediu în România.

 

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.12.2017

 
Read this article in english on www.ZFenglish.com
Cuvinte cheie:
otp bank
, banca
, banca romaneasca
, tranzactie
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide