Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 176 mil. lei de la bănci pe un an la o dobândă de 3,51%

9 iul 2018 Autor: Roxana Rosu

Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat luni 176 milioane lei de la bănci, într-o emisiune de obligaţiuni în valoare totală de 300 milioane lei, cu scadenţa la un an şi o dobândă de 3,51% pe an.

La licitaţie au participat şase dealeri primari, valoarea totală a cererii fiind de 211 milioane lei. Băncile au licitat în nume şi cont propriu întreaga sumă.

Rata cuponului a fost de 4,75%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare de 3,51%.

Pe ansamblul anului 2018, Ministerul Finanţelor intenţionează să emită titluri de stat pe piaţa internă în sumă de 45-50 mld. lei, din care 70% pe termen mediu şi lung şi diferenţa pe termen scurt.

Românii cu vârsta de peste 18 ani au avut posibilitatea să cumpere începând cu luna iunie titluri de stat cu valoarea de 1 leu, dobândă anuală de 5% şi scadenţă la cinci ani, în prima emisiune de titluri de stat pentru populaţie în cadrul Programului Tezaur - ediţia Centenar. La 6 iulie 2018, când s-a încheiat emisiunea  lansată de Ministerul Finanţelor Publice, numărul celor care investiseră a fost de 19.702.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.07.2018

 
Cuvinte cheie:
banci
, finante
, imprumut
, mfp
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide