OMV Petrom a oferit dividende totale de 10,39 miliarde lei până acum. Pentru 2018 propune încă 1,13 miliarde de lei şi anunţă o politică de creştere a dividendelor an de an

6 apr 2018 Autor: Dan Grigore Ivan

Cei mai mari potenţiali câştigători ai acestei noi politici sunt austriecii de la OMV, statul român şi Fondul Proprietatea, dar şi un număr mai mare de investitori cu pachete mici, după ce FP, prin vânzările sale, a mărit free-float-ul companiei.

OMV Petrom (SNP), cel mai valoros emitent local de la Bucureşti, a anunţat miercuri că îşi propune să să încadreze într-o politică de dividend crescătoare. Ieri, acţiunile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 1,23%, pe fondul unor tranzacţii în valoare de aproape 2 mi­lioane lei, în condiţiile în care indicele BET, referinţa bursei locale, a avansat cu 0,5%.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.04.2018

 
Cuvinte cheie:
OMV
, miliarde
, dividende
, crestere
, petrom
, politica
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide