Finanţe personale

Trump trimite acţiunile Petrom la maximul ultimilor trei ani

11 mai 2018 Autor: Liviu Popescu

Acţiunile OMV Petrom (SNP) se tranzacţionează în prezent la cea mai ridicată cotaţie din vara anului 2015 încoace pe fondul aprecierii barilului de petrol pe pieţele internaţionale, evoluţie determinată de decizia SUA, cea mai mare economie la nivel mondial, de a ieşi din acordul nuclear cu Iranul.

Chiar dacă Petrom este în prezent performerul celor 13 companii din BET, cu o apreciere de 25% de la începutul anului, dublu faţă de creşterea indicelui principal, analiştii încă văd potenţial de creştere pe acest emitent.

„Aşteptările investitorilor de la emitent sunt destul de mari, în condiţiile în care acesta preconizează faptul ca preţul mediu al ţiţeiului BRENT va fi peste 68 dolari pe baril şi consideră ca mărirea consumului privat va determina o susţinere a cererii de produse petroliere“, spune Marcel Murgoci, director de operaţiuni la Estinvest, una dintre cele mai vechi case de brokeraj din România.

În aceste condiţii se preconizează ca anul acesta OMV Petrom să înregistreze o creştere a profitului faţă de anul 2017, cu efect pozitiv asupra cotatiei acţiunilor SNP, adaugă el.

Capitalizarea Petrom este de 20,3 miliarde lei, iar compania se plasează pe locul cinci în topul celor mai tranzacţionaţi emitenţi de la Bucureşti.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.05.2018

 
Cuvinte cheie:
Finante personale
, Donald Trump
, actiuni
, Petrom
, Iran
, acord nuclear
, petrol
, tranzactionare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide