“Nu făcea parte din organele de conducere”

Adrian Diţă, noul şef al ANCOM: Este legal ca noul director executiv al Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii, Ciprian Boloş, să fie detaşat de la Poşta Română, companie reglementată de ANCOM, unde era director de strategie

19 iun 2017 Autor: Adrian Seceleanu

Captură a site-ul Poştei Române realizată în data de 19 iunie 2017: Ciprian Boloş apare pe lista persoanelor care fac parte din echipa de conducere a companiei

Numirea lui Ciprian Boloş în funcţia de director executiv al Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), prin detaşare din postul de director de strategie ocupat la Poşta Română - companie a cărei activitate este reglementată de ANCOM, este “legală”, au transmis reprezentanţii noii conduceri ai autorităţii, ca răspuns la o serie de întrebări transmise de ZF.

Reprezentanţii noii conduceri ai ANCOM, instalaţi în funcţie după data de 11 mai, după ce Guvernul Grindeanu a modificat legea de organizare a instituţiei pentru a-l elimina pe preşedintele Iohannis din procedura de numire a preşedintelui arbitrului telecom, susţin că funcţia deţinută de Boloş la Poştă - director de strategie şi de relaţii internaţionale - nu era una de “organ de conducere”.

“Ciprian Boloş s-a alăturat echipei ANCOM începând cu data de 9 iunie, acesta fiind detaşat în poziţia de director al Direcţiei Executive Dezvoltare a ANCOM. Acesta nu făcea parte, la data angajării - şi nu face parte nici în prezent - din organele de conducere ale unor companii cu obiect de activitate în domeniul comunicaţiilor electronice, al serviciilor poştale, al audiovizualului sau în orice alte domenii care se află în competenţa ANCOM. De asemenea, nu deţine acţiuni sau părţi sociale la astfel de societăţi şi nu se află într-o situaţie de conflict de interese”, conform răspunsului transmis de ANCOM.

Conform alineatului 6 al articolului 18 din legea de organizare a ANCOM “salariaţii ANCOM nu pot deţine acţiuni sau părţi sociale la societăţile comerciale cu obiect de activitate în domeniul comunicaţiilor electronice, al serviciilor poştale, al audiovizualului 12/15 sau în orice alte domenii care se află în competenţa ANCOM şi nu pot avea calitatea de membru în organele de conducere ale unor asemenea societăţi.”

Reprezentanţii ANCOM nu au mai răspuns şi următoarelor întrebări transmise de ZF noului preşedinte Adrian Diţă: “Cum se împacă acest articol de lege cu poziţia de conducere a dlui Boloş în cadrul Poştei Române şi cea obţinută recent în cadrul ANCOM? Puteţi explica de ce dl. Boloş nu demisionează de la Poştă şi nu este angajat fără detaşare în cadrul ANCOM? Este o metodă de a evita organizarea unui concurs sau de a evita alte proceduri de angajare în cadrul ANCOM? Nu consideraţi că riscaţi o acuzaţie de abuz în serviciu prin această numire?”.

În timp ce ANCOM susţine că noul său director executiv - Ciprian Boloş - nu a făcut parte din organele de conducere ale Poştei Române, numele lui figurează în continuare pe pagina web a Poştei Române la capitolul “Conducere”.

Conform informaţiilor ZF Ciprian Boloş ar fi început să fie prezent în sediul central al ANCOM din ziua imediat următoare numirii în funcţie a lui Adrian Diţă. El ar fi participat şi la şedinţe legate de licitaţia pentru spectrul radio 5G şi ar fi avut şi acces la diferite documente ale instituţiei înainte de a fi numit director executiv al ANCOM, de a fi detaşat de la Poştă şi de a demisiona din calitatea de membru al Consiliului de administraţie al Telkeom Romania Communications (fostul Romtelecom), unde fusese trimis ca reprezentant al Ministerului Comunicaţiilor. Fratele noului preşedinte al ANCOM, Sorinel Diţă, este consilier al ministrului comunicaţiilor Augustin Jianu şi a fost până în luna ianuarie a acestui an angajat al Poştei Române, ca şef al departamentului de reclamaţii.

Reprezentanţii ANCOM nu au răspuns întrebărilor ZF legate de prezenţa lui Ciprian Boloş în cadrul autorităţii de reglementare înainte ca acesta să deţină vreo calitate legală în cadrul ANCOM. Întrebarea transmisă de ZF către ANCOM şi la care nu a primit răspuns este următoarea: “Conform informaţiilor ZF dl. Ciprian Boloş a fost prezent în sediul central al ANCOM din ziua imediat următoare numirii dlui Adrian Diţă în calitate de preşedinte al instituţiei (situaţie consemnată de jurnalul de intrări / ieşiri de la poarta instituţiei), participând la şedinţe şi având acces la documente legate de licitaţia viitoare pentru spectrul radio aferent 5G, în condiţiile în care nu ocupa încă nicio poziţie oficială în cadrul autorităţii şi deţinea încă poziţii de conducere în cadrul Telekom şi al Poştei Române. Vă rugăm să confirmaţi sau să infirmaţi aceste date şi să precizaţi dacă în opinia dvs. această situaţie a fost în conformitate cu cadrul legal care guvernează activitatea ANCOM”.

 
Cuvinte cheie:
ciprian bolos
, adrian dita
, ancom
, posta romana
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide