Start-up-ul fintech Revolut a fost evaluat la 1,7 mld. dolari după ce a obţinut o finanţare de 250 mil. dolari

26 apr 2018 Autor: Ioana Nita



Revolut, start-up-ul fintech din Marea Britanie care a intrat recent şi pe piaţa locală, a atras o finanţare de 250 milioane de dolari, reuşind astfel să ajungă la o evaluare de 1,7 miliarde dolari, de cinci ori mai mare faţă de în urmă cu un an.

Runda de finanţare a fost condusă de fondul deinvestiţii DST Global din Hong Kong, alături de investitori noi şi existenţi printre care se numără şi investitori renumiţi din Silicon Valley precum Index Ventures and Ribbit Capital. Odată cu noua investiţie obţinută, valoarea totală a finanţărilor primate până acum de Revolut a ajuns la 340 milioane de dolari.

Start-up-ul fintech din Marea Britanie le pune la dispoziţie utilizatorilor de smartphone-uri o aplicaţie mobilă căruia îi pot ataşa un cont bancar pentru a putea face diferite operaţiuni, precum plăţi, transferuri de bani sau schimburi valutare.

“Încă de la înfiinţare ne-am axat pe a face totul complet diferit faţă de băncile tradiţionale. Dezvoltăm o tehnologie prin care oamenii îşi recapătă controlul asupra finanţelor proprii, ne adresăm clienţilor ca de la om la om şi nu ne este frică să acţionăm contra mentalităţii tradiţionale pentru a inova. Faptul că acum îl avem partner pe DST Global reprezintă o adevărată recunoaştere pentru strategia noastră de business, acum când am început extinderea la nivel global. Industria bancară a ocolit până acum schimbările radicale prin tehnologie, dar acum este timpul pentru o schimbare la scară largă”, a declarat Nikolay Storonsky, fondatorul şi CEO-ul Revolut.

El a înfiinţat start-up-ul Revolut în iunie 2014, împreună cu Vlad Yatsenko, din fonduri proprii, prima finanţare fiind obţinută în iulie 2015 – 1,5 milioane lire sterline (circa 2 mil. dolari). Proiectul Revolut a pornit de la iniţiativa lui Nikolay Storonksy, care în urma experienţei sale de peste 10 ani ca trader la unele dintre cele mai mai instituţii financiare din lume, inclusiv Credit Suisse şi Lehman Brothers, a vrut să găsească o modalitate mai ieftină şi mai simplă prin care oamenii să plătească şi să trimită bani în străinătate – fără comisioanele “astronomice” practicate de bănci pentru realizarea tranzacţiilor în monede străine.

Astfel, modelul de business al Revolut se axează pe oferirea serviciilor bancare de bază fără comisioane, utilizatorii având posibilitatea de a face schimburi valutare la ratele interbancare aferente, plus tranzacţii online, şi plăţi cu cardul la comercianţi, dacă optează şi pentru emiterea unui card de debit, în limita unor sume maxime lunare.

În prezent, Revolut procesează lunar 1,8 milioane de dolari, în fiecare zi atrăgând între 6.000-8.000 de noi clienţi. În total, start-up-ul are acum aproape 2 milioane de clienţi la nivelul Europei, ţinta sa pentru următorii cinci ani fiind de a ajunge la 100 milioane de utilizatori, în condiţiile în care strategia actuală vizează extinderea la nivel global. Ca atare, noul capital va fi folosit pentru extinderea Revolut atât în Europa, cât şi pe celelalte continente - America (SUA şi Canada), Asia (Singapore şi Hong Kong) şi Australia.

Recent, start-up-ul fintech britanic a anunţat şi deschiderea unui birou în România, începând cu luna mai, cu ţinta de ajunge la 100.000 de utilizatori la finalului acestui an. Revolut a reuşit să atragă până acum în România, fără a avea o prezenţă locală, circa 25.000 de utilizatori care au făcut tranzacţii de 3 milioane de dolari în 2017.

Start-up-ul britanic are în prezent, pe lângă sediul central din Londra unde lucrează 150 de persoane şi centrul de suport tehnic şi pentru clienţi în Cracovia (Polonia) care are 150 de angajaţi la rândul lui, şi echipe locale în ţările baltice, Franţa, Spania şi Grecia. Acum, după atragerea noii finanţări şi planului de extindere la nivel global, Revolut estimează că va ajunge în total la 800 de angajaţi la finalul acestui an, din care majoritatea vor fi specialişti IT în inginerie şi design.

 
Cuvinte cheie:
finantare
, evaluare
, obtinere
, atragere
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide