La câteva luni de la căderea Zidului Berlinului, Helmut Kohl se întâlnea cu Mihail Gorbaciov, liderul URSS, la acesta acasă, pentru a negocia re­unificarea Germaniei, spre groaza pre­mie­rului britanic Margaret That­cher. Un jurnalist so­vietic o nu­mi­se Doamna de Fier, şi nu de­geaba.

 

Thatcher, re­for­matoarea eco­nomei britanice, iar după unii călăul cla­sei de mij­loc bri­ta­nice, se temea şi a aver­tizat că o Ger­manie re­uni­fi­cată ar de­veni o su­per­putere euro­peană. Şi a avut drep­tate. A încer­cat să blo­­che­ze efor­turile lui Kohl pentru reîntre­girea ţării sale. Helmut Kohl, politici­anul care a rezistat cel mai mult în funcţia de cancelar, a murit vineri, la vârsta de 87 de ani. Angeke Merkel, actualul cancelar, este unul dintre protejaţii săi.

 

Într-o serie de manevre rapide şi îndrăzneţe în 1990, Kohl, în calitate de cancelar al Germaniei de Vest, s-a dus la Moscova pentru a-i cere lui Gorbaciov recunoaşterea Germaniei reuni­ficate, a semnat un tratat de uni­une economică şi socială rapidă cu liderii est-germani care i-au alungat pe co­muniştii lui Erich Honecker. Cu ajutorul descurcăreţului său ministru de externe Hans-Dietrich Genscher a câştigat sprijinul Americii pentru planurile sale, scrie The Guardian.

 

SUA au avut un rol important în reîntregirea Germaniei. În consultările cu americanii de după căderea Cortinei de Fier, so­vieticii acceptaseră deja în principiu re­uni­ficarea, no­tea­ză Deut­sche Welle. Prin­cipa­la problemă era da­că Germania ma­­re ră­mânea mem­bră a NATO, aşa cum era Ger­mania de Vest.

 

Unul din ajutoa­rele de nă­dejde ale lui Kohl, vice­pre­şe­dintele can­celariei Horst Telt­sch­ick spu­ne că Kohl fă­cuse din apar­te­nenţa Ger­ma­niei la NATO una din pre­con­diţiile pre­lungirii vizitei în URSS. Pe liderul so­vietic, care avea pe cap probleme mult mai mari decât NATO, pre­cum pră­buşirea impe­riului său, apartenenţa Ger­ma­niei la alianţa militară nord-atlan­ti­că nu-l deranja. Ba chiar i-a oferit o opor­tuni­ta­te de afaceri. URSS acu­mu­lase da­torii enor­me în urma cursei pen­tru înar­mare contra SUA şi nu mai pu­tea men­ţine con­trolul asupra statelor din Est.

 

 În schimbul per­misiunii Krem­linului pentru reuni­ficare, Kohl a ac­cep­tat plata costurilor retragerii tru­pelor sovietice şi stabilirii acestora acasă.

 

De asemenea, cancelarul a pro­mis ajutor financiar pentru stabi­li­zarea bugetului URSS. Suma totală plă­tită de Germania de Vest Moscovei pentru re­unificare nu este cunoscută. Esti­mările o plasează între 50 şi 80 de miliarde de mărci (31-50 de miliarde de dolari). Mulţi spun că preţul a meritat, alţii că este mult prea mic pentru a fi adevărat.

 

Faptul că Germania şi-a permis eforturile de reconstrucţie naţională poate fi atribuit unei alte realizări politice de-a lui Kohl, Tratatul de la Maastricht din 1992, prin care a luat fiinţă Uniunea Europeană şi s-au pus bazele formării zonei euro.

 

Ambele proiecte au permis Germaniei să demonstreze că este capabilă de un nou miracol economic.

 

În 1990, economia Germaniei echivala cu 1.592 miliarde de dolari, faţă de 1.182 miliarde de dolari cât era cea a Marii Britanii. Anul acesta, GDP german este estimat de FMI la 3.423 miliarde de dolari, iar cel britanic la 2.496 de miliarde de dolari.