Scandalul intimităţii în faţa tehnologiei se propagă în toată industria: Utilizatorii Amazon Echo reclamă faptul că asistentul vocal Alexa le înregistrează conversaţiile. „Deconectaţi Alexa acum”

25 mai 2018 Autor: Alex Ciutacu

Asistentul vocal Alexa de la Amazon a înregistrat conversaţia privată a unor utilizatori şi a trimis-o unor prieteni, potrivit Bloomberg.

Un cuplu din Seattle a descoperit că device-ul Amazon Echo le-a trimis unor prieteni o înregistrare a unei conversaţii private în care cei doi discutau despre podele.

„Eu şi soţul meu glumeam spunând <<Pariez că aceste device-uri ascultă ce spunem>>”, spune femeia, care a descoperit că a fost „trădată” de inteligenţa artificială.

Prietenii lor care au primit înregistrarea i-au sunat şi i-au avertizat: „Deconectaţi Alexa acum. Sunteţi hackuiţi”.

Deşi sună ieşit din comun, nu este o conspiraţie. Amazon a recunoscut că acest cuplu spune adevărul.

„Am investigat ce s-a întâmplat şi am determinat că a fost o întâmplare rară. Luăm măsuri pentru a evita repetarea acestui fenomen în viitor”, transmite a doua cea mai valoroasă companie din lume.

Amazon susţine că Echo „a crezut” că a auzit o serie de comenzi, precum „Alexa” şi „trimite mesaj”, acesta fiind motivul pentru care conversaţia cuplului a fost trimisă prietenilor lor.

Asistenţii vocali precum Echo şi Google Home au devenit o normalitate. Peste 60 de milioane de oameni utilizează un device smart cel puţin o dată pe lună, dintre care 40 de milioane utilizează device-uri de la Amazon, potrivit eMarketer.

 

 
Cuvinte cheie:
amazon
, inregistrare
, utilizatori
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide