ANALIZĂ

Aducerea unui executiv din BP la vârful Petrom anunţă schimbări de strategie. Care este legătura dintre BP, ruşii de la Rosneft şi chinezii care vor prelua Rompetrol?

11 ian 2018 Autor: Roxana Petrescu



Christina Verchere, managerul care o va înlocui cel târziu în luna mai pe Mariana Gheorghe de la vârful OMV Petrom, unicul producător de petrol şi gaze local, s-a ocupat de reorganizări şi proiecte majore în cadrul gigantului BP, angajatorul său din ultimii 20 de ani. “Când aduci un nou CEO cauţi un set nou de competenţe. Evident, vom vedea schimbări de strategie la Petrom”, spun oamenii din piaţă.

British Petroleum, un colos cu vânzări de 183 de miliarde de dolari, îşi revine după nişte ani de coşmar marcaţi de dezastrul Deepwater Horizon din 2010, pentru care a plătit 62 de miliarde de dolari amenzi, dar şi după prăbuşirea barillui de petrol, potrivit Financial Times.

Drumul este lung, ţinând cont de faptul că în 2013, de exemplu, compania avea vânzări de 379 de miliarde de dolari.

Christina Verchere, 46 de ani, viitorul CEO al OMV Petrom, face parte din BP din 1999, a trecut prin toate şocurile absorbite de gigantul petrolier, ultima funcţie ocupată fiind cea de regional president pentru Asia Pacific.

Unul dintre proiectele în care apare numele viitoarei şefe a OMV Petrom este un terminal de gaz natural lichefiat de 8 mi­liarde de dolari în Tangguh. Iniţial, proiectul era evaluat la 12 miliarde de dolari, dar au fost tăieri de costuri, după cum precizează Reuters. Chiar şi aşa, proiectul ar urma să genereze 10.000 de locuri de muncă în Indonezia.

Într-o intervenţie citată de Jakarta Post pe tema unor schimbări privind taxarea companiilor petroliere din zona de producţie, Christina Verchere spunea:

„Este important să clarificăm că este în interesul investitorilor ca nivelul costurilor să fie scăzut. Acestea au impact asupra profitului nostru, aşa că vrem să fim eficienţi“, spunea în mai anul trecut viitoarea şefă a OMV Petrom.

Anterior de preluarea mandatului din Djakarta, Christina Verchere a fost implicată într-un proces major de reorga­nizare în zona de upstream (explorare şi producţie) pe care l-a coordonat pentru BP din Houston.

 

De ce schimbi un CEO?

Revenind la OMV Petrom, în mandatul de 12 ani al Marianei Gheorghe, 61 de ani, compania a trecut prin schimbări profunde. Circa 20.000 de oameni au părăsit compania în această perioadă, rafinăria Arpechim a fost închisă, portofoliul de perimetre de producţie a fost constant revizuit, activele non-core au fost scoase la vânzare. Pe de altă parte, au fost făcuţi paşi mari în direcţii noi de activitate, cum ar fi producţia de energie electrică sau explorarea de mare adâncime în Marea Neagră.    

De unde ar mai putea tăia sau cum ar mai putea creşte Petrom este întrebare la care răspunsul îl va da Christina Verchere, managerul care vine la vârful unicului producător de petrol şi gaze local pe un mandat de un an, atât cât mai rămăsese din mandatul Marianei Gheorghe.

„În astfel de situaţii, cum este cazul înlocuirii unui manager într-o companie de talia Petrom, planurile se fac cu cel puţin şase luni înainte. Sunt rare cazurile în care astfel de mutări se pot realiza în trei luni“, spune Oana Botolan Datki, SEE managing partner în cadrul Consulteam, companie de HR. Potrivit acesteia, în cele mai multe cazuri, succe­siunea se asigură din cadrul companiei sau din cadrul grupului, în acest caz OMV. Lucrurile au stat însă diferit la Petrom, deşi pe lista scurtă erau şi câţiva români.

„De obicei, se schimbă CEO-ul atunci când vrei o direcţie nouă pentru com­panie. Dacă vrei să o restru­cturezi, atunci aduci un specialist în restruc­turări, dacă vrei să o creşti, aduci pe cineva care s-a ocupat de achiziţii impor­tante. Sunt şi cazuri în care este adus cineva pentru a îndeplini pur şi simplu nişte teme. În orice caz, cred că vom vedea o schimbare de strategie“, a continuat Oana Botolan Datki.

Cert este că aducerea unui manager străin la cârma unicului producător local de petrol şi gaze este o premieră pentru Pe­trom.

Mai mult, majoritatea companiilor ener­getice din Europa sunt conduse de ma­nageri locali. Oamenii din piaţă spun însă că aceasta nu este neapărat o regulă, existând şi cazuri când manageri de altă naţionalitate sau dintr-un domeniu complet diferit ajung să conducă firme din industria ener­getică, în ciuda caracterului strategic al acestora.

 

Triunghiul ruso-chinezo-britanic

BP, compania de unde vine noul şef al OMV Petrom, deţine circa 20% din acţiunile Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia, la vârful grupului rusesc fiind Igor Sechin, un apropiat de-al preşedintelui Vla­dimir Putin, scrie FT.

Tot în Rosneft sunt acţionari şi chinezii de la CEFC China Energy, viitorii proprietari ai Rompetrol. Atât BP, cât şi CEFC au acorduri cu Rosneft pentru aducerea gazului şi petrolului rusesc pe pieţele europene.

Astfel, în vara anului trecut, BP şi Rosneft au semnat un acord care va permite aducerea unor cantităţi suplimentare de gaz rusesc în Europa, scria The Telegraph. Interesant este că la finele anului trecut şi chinezii de la CEFC China Energy, viitorii proprietari ai Rompetrol, au semnat un acord cu Rosneft pentru achiziţia de petrol pe o periadă de cinci ani.

Parteneriatul a venit după ce în septembrie, chinezii au ajuns la un acord cu ruşii pentru preluarea unui pachet de 14,2% din Rosneft într-o tranzacţie de 9 miliarde de dolari, potrivit Reuters.

Potrivit celor mai recente informaţii financiare, OMV Petrom a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut vânzări de aproape 14,3 mld. lei, cu 20% mai mari faţă de perioada similară din 2016.

Profitul net raportat de OMV Petrom pentru această perioadă a fost de 1,8 miliade de lei, mai mult decât dublu faţă de 2016.

Compania îşi va anunţa rezultatele preliminare pentru 2017 pe 21 februarie, acestea fiind printre cele mai aşteptate rezultate de pe Bursă.

 

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.01.2018

 
Cuvinte cheie:
petrom
, schimbari
, strategie
, anunt
, chinezi
, preluare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide