Germanii de la Bosch investesc peste 7 mil. euro într-o clădire de birouri pentru 250 de angajaţi ai fabricii de componente electronice din Blaj, Alba

Secțiune susținută de Medlife Logo

14 mai 2018 Autor: Cristina Bellu

Grupul german Bosch, unul dintre cei mai activi investitori străini din România, cu peste 6.000 de angajaţi în companiile locale, a demarat lucrările de construcţie la o nouă clădire administrativă în cadrul fabricii din Blaj, judeţul Alba.

Investiţia estimată la peste şapte milioane de euro se va desfăşura pe o suprafaţă de 5.700 de metri pătraţi şi va găzdui birouri pentru aproximativ 250 de angajaţi, precum şi cea mai mare parte a laboratoarelor de dezvoltare aflate în prezent în interiorul fabricii.

„Bosch şi-a extins activitatea de producţie la Blaj în ultimii ani, astfel că am decis să construim o nouă clădire care să susţină această creştere şi să asigure suficient spaţiu pentru noi proiecte ce vor contribui la dezvoltarea pe termen lung a fabricii”, explică Dirk Arnold, directorul general al unităţii de producţie Bosch din Blaj

Bosch se afla la Blaj încă din anul 2007, când a construit unitatea de producţie Drive and Control, Bosch Rexroth.

În prezent, fabrica din Blaj înregistrează creşteri considerabile, atât în sectorul soluţiilor de mobilitate, cât şi în cel al tehnologiei industriale, fiind un jucător important pentru Bosch.

Compania produce la Blaj, pe lângă echipamente de tehnologie industrială, componente electronice pentru sectorul auto.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de 24 de ani şi are aproximativ 6.500 de angajaţi în patru entităţi, înregistrând în 2016 vânzări totale de 332 de milioane de euro pe piaţa locală.
 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.05.2018

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

 
Cuvinte cheie:
bosch
, blaj
, fabrica
, angajati
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide