La cine se duc banii românilor: Creşterea consumului din România a produs şapte miliardari în euro în 2017

13 feb 2018 Autor: Cristina Rosca

Comerţul modern, ce cuprinde lanţurile de hipermarketuri, supermarketuri, cash & carry, discount şi proximitate modernă, a ajuns la şapte miliardari în euro anul trecut, potrivit estimărilor ZF.

Comerţul modern numără zece jucători, dintre care şapte au afaceri care au sărit pragul de 1 mld. euro anul trecut. Pe fondul unei creşteri puternice a consumului şi pe fondul deschiderilor de sute de magazine, anul trecut a fost unul dintre cei mai buni din istorie pentru comerţul modern local.

Profi şi Mega Image sunt cei mai noi membri în clubul miliardarilor în euro, în timp ce Metro Cash & Carry a revenit anul trecut la afaceri peste acest prag, potrivit estimărilor ZF. Aceste companii se alătură reţelelor Kaufland, Carrefour, Lidl şi Auchan care au intrat acum mai mulţi ani în clubul miliardarilor în euro. Astfel, comerţul cu dominantă alimentară devine domeniul cu cele mai multe companii cu afaceri de peste un miliard de euro dacă se analizează sectoare specifice ale economiei. Energia în ansamblul său are mai mult de şapte miliardari, însă aceştia vind din sectoare diferite – comerţ cu carburanţi, distribuţie de energie sau producţie şi furnizare.

În total, în economie există circa 20 de companii cu afaceri de peste 1 mld. euro, iar o treime vine din comerţul alimentar.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.02.2018

 
Cuvinte cheie:
consumul
, miliardari
, comert
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide