Piaţa de electro-IT din România a depăşit-o pentru prima dată pe cea din Cehia. În 2017 piaţa de electro-IT s-a apropiat de 3 mld. euro, având una dintre cele mai bune evoluţii din Europa

17 apr 2018 Autor: Cristina Rosca

Piaţa de electro-IT s-a apropiat în 2017 de 3 mld. euro, o valoare istorică pentru România, şi tot pentru prima dată a depăşit piaţa de profil din Cehia, o ţară mai dezvoltată dar cu o populaţie mai redusă, arată datele GfK Temax.

Acest lucru a fost posibil în contextul în care cele două pieţe au avut evoluţii complet opuse, mai exact piaţa din Cehia a pierdut anul trecut o cincime din valoare. Vânzările de frigidere, telefoane şi maşini de spălat au crescut cu 14% în România, continuând evoluţia pozitivă a ultimilor ani. Aceasta a fost de altfel una dintre cele mai bune evoluţii din Europa, susţinută de consumul privat, care la rândul său a postat un avans de două cifre în 2017.

Singurul segment de piaţă care a postat scăderi a fost cel al echipamentelor pentru birou (-12,5%). La polul opus, campionul creşterilor a fost segmentul telecom care şi-a majorat vânzările cu aproape 30%. Piaţa rămâne însă codaşă la cheltuiala anuală per capita, un român cheltuie doar 150 euro/an pe produse elec­tro-IT, de aproape cinci ori mai puţin ca un neamţ şi cu 65% mai puţin ca un ceh.

Acest indicator este ilustrativ pentru piaţa de profil pentru că arată nivelul de dezvoltare al unei pieţe.

Mai mult, este direct dependent de puterea de cumpărare şi de salariu, un neamţ având un salariul mediu de 5-6 ori mai mare ca salariul mediu net din România de circa 550 de euro net pe lună.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.04.2018

 
Cuvinte cheie:
electro-IT
, evolutie
, salariu
, populatie
, dezvoltare
, it
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide