Piaţa de retail este estimată la 40 miliarde euro, iar patru mari jucători controlează 60% din comerţul modern alimentar

Secțiune susținută de Medlife Logo

12 dec 2017 Autor: Roxana Rosu

Piaţa locală de retail are o valoare estimata de 40 miliarde de euro, iar patru mari jucători controlează 60% din sector (Kaufland, Carrefour, Metro Cash&Carry şi Auchan),  România fiind, după Turcia, Rusia, Franţa şi Italia, în topul ţărilor cu creştere de spaţii comerciale, potrivit unui studiu realizat de Euler Hermes, companie internaţională specializată în asigurarea de credit comercial şi specialist în domeniul obligaţiunilor, al garanţiilor şi al colectării creanţelor .

TOtuşi, chiar dacă piaţa locală se află în primele locuri în clasamentul european al creşterii spaţiilor comerciale, de la 50 la 100 metri pătraţi la mia de locuitori în ultimii 4 ani, ea se menţine încă mult sub media europeană.

Anul trecut, piaţa locală a crescut cu 12%, pe fondul creşterii salariului minim brut (în prezent 1.450 lei), reducerea TVA de la 24% la 19% şi ocuparea mai mare a forţei de muncă cu 0,16% faţă de 2015.

Creşterea consumului a amplificat dinamica pieţei comerciale, fiind livraţi 230.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale noi, în creştere cu 40% faţă de 2015. Şi sectorul comerţului a înregistrat un număr record de 240 de magazine noi, dintre care cei mai activi jucători au fost: Profi 134 de magazine, Mega Image 60, Lidl 11 şi Kaufland 6.

Comercianţii s-au concentrat mai mult pe deschiderea magazinelor de proximitate şi a magazinelor de format mic. Legislaţia a menţinut pragul obligatoriu de 51% pentru produsele româneşti în sortimentul total de produse.

Potrivit studiului, în 2017, retailerii şi-au direcţionat eforturile în identificarea unor parteneriate sustenabile cu furnizorii pentru a obţine cel mai bun preţ de cumpărare şi o varietate suficientă a produselor. În România, 85% din produsele vândute în lanţul de comerţ sunt de origine mixtă, iar 15% sunt produse locale. Carrefour, Kaufland şi alţi retaileri au consolidat relaţiile cu mai mulţi producători locali şi au deschis noi centre regionale de logistică (depozite) pentru a sprijini extinderea reţelelor.

În marile oraşe există o creştere a apetitului pentru spaţiile de dimensiuni mari în timp ce spaţiile stradale rămân în continuare cu un preţ de închiriere ridicat. Retailerii (Profi, Penny, Lidl) continuă să dezvolte reţelele mai degraba în orasele mici unde nivelul chiriilor este mai scăzut.

 

Pentru 2017 au fost anunţaţi peste 43.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale în România, principala provocare fiind creşterea pieţei în oraşele mici şi mijlocii. Statisticile arată că retailul prin lanţurile mari de magazine are o pondere de 62,4% (februarie 2017) faţă de 90% în ţările dezvoltate. În acest context, retailul are şanse de creştere cu o concentrare în oraşele mai mici (cu mai puţin de 100.000 de locuitori), unde deocamdată comerţul este reprezentat de magazinele stradale. De asemenea, regiunile mai puţin dezvoltate (Moldova) sunt vizate de comercianţi precum Lidl, care a anunţat extinderea în această zonă.

În acest context, eMag caută un nou centru logistic, Carrefour şi Kaufland vor extinde şi ei centrele de logistică care deservesc magazinele din Bucureşti, iar Profi a deschis în 2017 primul centru logistic din Cluj.

Pe lângă abordarea de a îmbunătăţi aspectele magazinelor, comercianţii se concentrează şi pe dezvoltarea magazinelor online şi oferirea de modalităţi de plată alternative. Il Paso a declarat că deja a realizat 11% din cifra de afaceri pe mediul online, la polul opus Intersport înregistrând abia 1%, în timp ce Noriel, cel mai mare distribuitor de jucării a declarat că peste 60% din comenzi sunt plasate de pe telefonul mobil şi doar 10% sunt plătite prin comerţul electronic. Cărtureşti vizează o creştere de 70% a vânzărilor online.

În sectorul alimentar există însă loc pentru creştere: Carrefour, Metro şi Selgros au deja platforme online, oferindu-le bunuri clienţilor printr-un parteneriat cu Bringo – platformă locală de livrare.

Euler Hermes Romania estimează că evoluţia sectorului de retail va continua să fie una pozitivă în 2018 influenţată de indicatori macroeconomici pozitivi cât şi de recentele modificari fiscale, cu toate acestea creşterea deficitului de cont curent şi reapariţia presiunilor inflaţioniste ar putea atenua potenţialul de creştere al comerţului.

Grupul Allianz va achiziţiona 11,34% din acţiunile Euler Hermes, participaţia Allianz ajungând astfel la 74,34%.  În prezent, Euler Hermes România deţine 12% din expunerea sa concentrată în sectorul retail. 

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

 
Cuvinte cheie:
turcia
, crestere
, piata
, romania
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide