Britanicii de la PayPoint au finalizat procesul de preluare a companiei de servicii de plăţi Payzone

vineri, 10:09 Autor: Cristina Bellu

PayPoint Services, principalul operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică prin puncte de retail, au finalizat procesul de achiziţie a companiei Payzone, în baza primirii acordului Consiliului Concurenţei pentru această tranzacţie.

Alăturarea celor doi jucători va genera beneficii importante pentru consumatorii locali, care vor avea de acum acces la o reţea de peste 22.500 de puncte de plată şi la un portofoliu de furnizori şi servicii extins.

„De la lansarea oficială a serviciilor în România, în august 2008, strategia PayPoint s-a concentrat pe creştere organică, în toate ariile de interes, respectiv portofoliul de servicii şi furnizori, reţeaua de magazine partenere, cota de piaţă, notorietatea etc.. Pentru a accelera ritmul de dezvoltare, am luat în calcul şi creşterea prin achiziţii, iar Payzone a fost opţiunea naturală în acest sens.”, a explicat Mugur Dogariu, Managing Director al celor două companii.

Potrivit acestuia, planurile de dezvoltare ale companiei vizează investiţii în infrastructură, tehnologie şi în angajaţii echipei extinse.

Payzone oferă în prezent servicii de reîncărcare electronică în peste 11.000 locaţii dotate cu terminale de plăţi şi are încheiate acorduri de încasare a facturilor cu zeci de furnizori naţionali, regionali şi locali, din domenii variate.

PayPoint Services este parte a grupului britanic PayPoint, înfiinţat în 1996, fiind deţinută în majoritate de către PayPoint PLC. PayPoint pic a preluat în 2007 distribuitorul local de produse şi servicii pre-plătite pentru telefonie mobilă Pay Store SRL, redenumit ulterior PayPoint Services. În 2008, societatea a lansat serviciul de încasare sume în numerar. PayPoint PLC este listată la London Stock Exchange.

 
Cuvinte cheie:
paypoint
, plati
, companie
, finalizare
, proces
, servicii
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide