Conferinţă ZF Branduri româneşti, Iaşi. Cum a apărut Casa de Vinuri Cotnari. „Eram deranjaţi că nu puteam consuma produsele noastre în restaurante şi aşa am creat un brand adresat tinerilor“

28 iun 2018 Autor: Georgiana Mihalache

Casa de Vinuri Cotnari, o companie dezvoltată de copiii antreprenorilor care deţin brandul Cotnari, a fost înfiinţată în 2011 şi a intrat pe un segment de public nou – tinerii din mediul urban care nu consumau brandul mamă, a povestit Victor Deleanu, director general al Casei de Vinuri Cotnari, prezent la conferinţa ZF Branduri româneşti, organizată la Iaşi.

„Până în 2011 exista Cotnari, un brand tradiţional, pe care toată lumea îl cunoştea. În schimb noi, la a doua generaţie, ne doream altceva. Aveam vârsta la care începeam să ne plimbăm prin restaurante şi eram deranjaţi de faptul că nu puteam consuma produsele noastre şi am conştientizat că există o problemă - părinţii noştri deţin un brand care se adresează unui anumit tip de consumator. Am luat decizia să ne separăm“, a spus Victor Deleanu.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.06.2018

 
Cuvinte cheie:
brand
, vinuri
, casa
, refuz
, tineri
, zf
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide