Piaţa berii a crescut cu 2% în 2017 şi a ajuns la un volum de 16,1 hectolitri

17 apr 2018 Autor: Simona Tatu



Piaţa berii a înregistrat o creştere de 2% în 2017 faţă de anul anterior, ajungând la un volum de 16,1 milioane de hectolitri, conform datelor Asociaţiei Bererii României. Anul trecut fiecare român a consumat în medie 82 de litri de bere.

“Volumul pieţei berii a înregistrat o creştere de 2% faţă de anul anterior, acesta este un trend pozitiv şi considerăm că este o evoluţie firească în condiţiile în care pe parcursul anului 2017 nu au fost implementate măsuri fiscale care să pună presiune pe tendinţa de consum. Evoluţia pieţei depinde de doi factori principali, anume predictibilitatea fiscală şi contextul economic stabil, care să nu influenţeze negativ tendinţa de consum”, a spus Julia Leferman, directorul general al Asociaţiei Berarii României.

În ceea ce priveşte consumul de bere în funcţie de tipurile de ambalaje, berarii spun că este al doilea an consecutiv în care consumul de bere la PET a scăzut, ajungând de la 53,4% în 2015, la 50,9% în 2017.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 
Cuvinte cheie:
crestere
, piata berii
, bere
, asociatie
, inregistrare
, roman
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide