Accident grav la Sălaj: Patru fete au murit şi alta e rănită grav după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren

joi, 19:49 Autori: Vasile Magradean , Mediafax

Patru fete au murit, iar una una a fost rănită grav, joi, în urma unui accident care a avut loc în zona localităţii Jibou, judeţul Sălaj, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Maria Cristea, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că victimele aveau vârste cuprinse între 20 şi 21 de ani şi erau din judeţul Maramureş.

„A avut loc un accident de circulaţie la intersecţia căii ferate cu centura de ocolire a oraşului Jibou, un autoturism fiind lovit de un tren de călători care circula pe relaţia Baia Mare - Jibou. În urma impactului, patru fete au decedat, o altă fată fiind rănită grav, aceasta fiind transportată la spital. Toate se aflau în maşină şi aveau vârste cuprinse între 20 şi 21 de ani, fiind din judeţul Maramureş. Din primele cercetări rezultă că semnalele acustice la trecerea de nivel a căii ferate erau în funcţiune. Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a spus Cristea.

Traficul feroviar nu a fost blocat în urma accidentului.

 
Cuvinte cheie:
TREN
, ACCIDENT
, MORT
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide