Adrian Vasilescu, BNR: Nicio bancă centrală care păstrează aur la Banca Angliei nu primeşte dobândă

16 mar 2018 Autor: Adrian Vasilescu

Au fost reactivate vocile care, în spaţiul public, acuză Banca Naţională a României pentru că: 1) ar fi renunţat la dobânda cuvenită (???) pentru aurul păstrat la Londra şi 2) ar întreţine minciuna că nicio ţară, dintre cele ale căror bănci centrale păstrează aur la Londra, la Banca Angliei, nu încasează dobândă. Iar argumentele cu care încearcă să-şi susţină aceste afirmaţii potrivit cărora Banca Poloniei şi Banca Bulgariei ar încasa dobânzi de la Banca Angliei pentru aurul păstrat, sunt rezultatul unor grave confuzii.

Banca Italiei, bunăoară, a patra bancă din lume în ceea ce priveşte deţinerile de aur, păstrează la Banca Angliei 141 de tone de lingouri de aur. Termenul consacrat pentru astfel de operaţiuni este CUSTODIE. Iar serviciul pe care Banca Angliei îl face Băncii Italiei (şi încă multor bănci centrale) nu are de ce să fie remunerat. Şi atunci de ce le-ar plăti Banca Angliei dobânzi Băncii Poloniei sau Băncii Bulgariei?

Cât priveşte aurul monetar administrat, conform legii, de BNR, notez că valora la 28 februarie a.c. (când a fost făcută cea mai recentă comunicare publică) 3,6 miliarde de euro. Şi tot conform legii, care stipulează că aurul este „deţinut în tezaur în ţară sau depozitat în străinătate” – Legea 312/2004, art. 30, litera a) – BNR păstrează la Londra, la Banca Angliei, 61 de tone de aur. Fără să primească vreo dobândă.

Are importanţă, cu deosebire, natura contului de aur deţinut de BNR, deschis aici înainte de 1990.  Menţionez că este un „cont alocat”. Cu alte cuvinte, lingourile aflate în CUSTODIE pot fi identificate în orice moment, după numărul barei, greutate şi titlul de fineţe al aurului. În plus, Banca Angliei – care încă de la întemeierea sa, în 1694, dezvoltă o infrastructură care a dat  anvergură pieţei aurului de la Londra – conferă prin însuşi prestigiul ei în lume, fără niciun demers formal, o serie de garanţii: 1) atestă că România, Italia, sau Franţa deţin rezerve de aur; 2) că aceste rezerve sunt disponibile pentru operaţiuni de finanţare în situaţii de criză; 3) oferă un certificat de calitate pentru aurul din aceste rezerve; 4) securitatea asigurată pentru aurul aflat aici în custodie este maximă. Şi atunci, cum poate gândi cineva că Banca Angliei, pentru toate aceste avantaje, oferă şi un… bonus: o dobândă la cerere. O dobândă ce ar fi oferită Poloniei şi Bulgariei, pentru că ar fi pretins-o, dar nu şi României, pentru că BNR ar fi renunţat s-o primească… din motive oculte?!?!?!...

O informaţie esenţială este însă ţinută sub tăcere. Aceea că Banca Poloniei şi Banca Bulgariei primesc dobânzi, în fapt nişte comisioane… dar nu de la Banca Angliei, ci pentru contracte încheiate în „contrapartidă privată”. În limbaj de specialitate, „contrapartidă privată” înseamnă un contract cu bănci private, cărora o bancă centrală le pune la dispoziţie aurul de la Banca Angliei, ca să-l folosească în operaţiuni de piaţă, de arbitraj sau speculative. Cum fac Banca Poloniei şi Banca Bulgariei – care obţin un mic câştig de la astfel de „contrapartide” – în timp ce Banca Angliei nu doar că nu le dă nicio dobândă, dar îşi ia şi mâinile de pe aurul Poloniei şi Bulgariei.

Ce ar fi dacă am proceda la fel? Cei care fac tapaj pe această temă nu spun că veniturile ce ar putea fi obţinute i-ar reveni în totalitate BNR, lăsând să prolifereze impresia că ar reveni statului român. Numai că băncii centrale îi este interzis prin lege să finanţeze bugetul ţării. Totodată, astfel de câştiguri ar putea să afecteze ansamblul rezervelor internaţionale. Desigur, în cazul în care aurul nostru de la Banca Angliei ar fi încredinţat unor bănci private pentru astfel de operaţiuni, care în aceşti ani, când criza mai produce încă efecte, au devenit riscante. Sau în caz de faliment al unei astfel de bănci partenere, tot aurul ar ajunge în masa credală şi ar putea fi pierdut.

Ce obţine în schimbul acestui risc Banca Poloniei? Aşa cum citim în rapoartele pe 2016 (ultimul an de raportare), Banca Poloniei, care a intrat în această ecuaţie cu aproximativ 95 de tone de aur, a primit comisioane (de la bănci private şi nu de la Banca Angliei) de 0,2 la sută pe an, rezultând un venit de… 7 milioane de euro.

Dar Banca Bulgariei? Nu există nicio informaţie privind venitul, dar cunoaştem ce comisioane a încasat de la mai multe bănci private, cărora le-a încredinţat aurul de la Banca Angliei pentru operaţiuni de piaţă: între 0,11 şi 1,25 la sută pe an.

BNR, în actuala conjunctură globală, într-o lume dominată de incertitudini şi de riscuri, nu şi-a permis să joace aurul ţării la o ruletă periculoasă, şi încă pentru venituri infime. Scopul principal al depozitării unei părţi din rezerva de aur la Banca Angliei, în condiţii de maximă securitate, cu garanţia uneia dintre cele mai prestigioase bănci centrale din lume, fiind acela de a întări bonitatea financiară a ţării. Pentru ca, pe această bază, să îmbunătăţească ratingul României şi să reducă simţitor costurile finanţării internaţionale obţinute atât de autorităţile române, cât şi de alte instituţii ori companii publice şi private din societatea românească.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.03.2018

 
Cuvinte cheie:
Adrian Vasilescu
, BNR
, opinie
, banca centrala
, dobanda
, lingouri
, operatiuni
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide