Dramatic: doar unu din zece tineri din România între 14 şi 24 de ani joacă fotbal în fiecare săptămână şi doar unu din 30 joacă baschet în fiecare săptămână

19 iun 2018 Autor: Sorin Pâslaru

Cel mai practicat sport de echipă din România de către populaţia urbană cu vârsta între 14 şi 64 de ani este fotbalul, cu 339.000 de practicanţI săptămânal, urmat de baschet cu 147.000 de persoane şi handbal cu 125.000 de practicanţi săptămânal, conform unei analize realizate de Biroul Român de Audit Transmedia pentru Ziarul Financiar pe baza datelor din Studiul Naţional de Audienţă.

Cei 339.000 de fotbalişti de weekend reprezintă 4,3% din totalul populaţiei urbane. Cea mai mare pondere a jucătorilor de fotbal este în grupa de vârstă 14-24 de ani, cu 10% din total, adică 127.000 de adolescenţi şi tineri care joacă fotbal săptămânal.

Fotbalul şi-a pierdut 20% din practicanţi în perioada 2012 - 2018. La toate celelalte discipline există creşteri în acelaşi interval. Cea mai mare creştere, de 32%, de la 111.000 la 147.000 de practicanţi săptămânal, este la baschet, urmat de nataţie cu 24% şi tenis de câmp cu 23%. Cel mai popular sport de echipă după fotbal printre tineri este baschetul, cu 3% din populaţia în vârstă de 14-24 de ani care joacă baschet în fiecare săptămână.

Peste fot­bal este însă aerobicul/fitnessul, cu 6,1% din populaţia ur­bană care merge cel puţin o dată pe săptămână la sală. Printre tinerii de 14-24 de ani acesta este şi cel mai po­pular sport: 12% dintre ei merg la sală o dată pe săp­tă­mână. Doar 1,9% din totalul populaţiei urbane joacă bas­chet o dată pe săptămână. La grupa 14-24 de ani, basche­tul este cel mai popular după fotbal, cu 3,2% dintre tineri şi adolescenţi care declară că joacă baschet o dată pe săptămână.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.06.2018

 
Cuvinte cheie:
tineri
, sport
, fotbal
, baschet
, adolescenti
, populatie
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide