Florin Cîţu, senator PNL, propune manifestul liberal prin care cere privatizarea tuturor companiilor şi băncilor de stat, scoaterea supravegherii băncilor de la BNR, eliminarea programului Prima Casă şi a tuturor garanţiilor de stat

28 apr 2017 Ziarul Financiar

Senatorul PNL Florin Cîţu, menţionează într-o postare pe o reţea de socializare că motorul unei economii competitive il reprezinta investitiile in sectorul privat, legislatia fiscala trebuie simplificata drastic, iar nivelul taxelor si al costurilor cu forţa de muncă trebuie redus. În plus, acesta consideră că este necesară restructurarea programului Prima Casă şi scoaterea supravegherii bancare de sub tutela BNR.

“Motorul unei economii competitive il reprezinta investitiile in sectorul privat. Veniturile bugetare nu pot creste prin cresterea artificiala a salariilor in sectorul public. Companiile private care contribuie la cresterea economica trebuie sa se dezvolte printr-un tratament egal si transparent, si nu artificial prin decizii administrative.“,spune Florin Cîţu.

În ceea ce priveşte sistemul fiscal, senatorul PNL este de părere că legislatia fiscala trebuie simplificată drastic iar nivelul taxelor si al costurilor cu forta de munca redus.

“Cota unica va fi generalizata pentru toata economia. O administratie fiscala moderna, axata pe zonele majore de risc care generează cea mai mare parte a gap-ului fiscal. Ancorarea conformarii voluntare printr-o abordare preventiva, prin servicii de asistenţă oferita contribuabililor. Reducerea timpului necesar pentru rambursarea TVA catre sectorul privat in maxim doua zile.“

O altă măsură vizează listarea anuala a tuturor companiilor la care statul este actioner si restructurarea companiilor care inregistreaza pierderi precum si eliminarea subventiilor implicite.

În viziunea senatorului, o politică fiscal-bugetară responsabilă are ca măsuri, printre altele, stabilirea un raport tinta de salariati in sectorul public de maximum 20% din numarul total de salariati din economie, eliminarea garantiilor si ajutoarelor de stat si a fondurilor de garantare si contragarantare, precum şi reforma sistemului de pensii si de sanatate prin cresterea ponderii sectorului privat.

În ceea ce priveşte reglementarea non-invazivă a pieţelor Florin Cîţu menţionează eliminarea programelor intervetioniste de stat: Prima casa, Prim masina, Prima chirie etc, simplificarea procedurilor de autorizare pentru institutiile financiar-bancare, precum şi  supravegherea independenta a sectorului bancar si financiar

Senatorul spune că reprezintă o voce singulară în PNL chiar şi la capitolul economie, având în vedere că în perioada 2004-2008 în care partidul s-a aflat la putere, guvernarea s-a caracteriazt mai degrabă prin politici pro-stat decât capitaliste.

În perioada guvernului Tăriceanu au fost făcute cele mai multe angajări la stat, peste 200.000, în timp ce în perioada guvernului Cioloş au fost blocate toate iniţiativele capitaliste de privatizare sau restructurare a companiilor de stat.

Vedeţi mai jos postarea integrală de pe reţeaua de socializare:

Romania mea este o economie liberala
 
O economie liberala care asigura sanse egale si dezvoltare economica sanatoasa prin promovarea liberei initiative si limitarea interventiei statului. Intr-o economie liberala, statul este arbitru si nu alege „invingatorii” in economie. Principiile liberale au asigurat prosperitate tutoror celor care au avut curajul sa si le asume. Nu am nicio indoiala ca aceste principii sunt solutia pentru Romania.
 
O economie competitiva
 
Motorul unei economii competitive il reprezinta investitiile in sectorul privat. Veniturile bugetare nu pot creste prin cresterea artificiala a salariilor in sectorul public. Companiile private care contribuie la cresterea economica trebuie sa se dezvolte printr-un tratament egal si transparent, si nu artificial prin decizii administrative (cum este, de exemplu, programul start- up nation).
 
Sistem fiscal prietenos
 
Legislatia fiscala trebuie simplificata drastic iar nivelul taxelor si al costurilor cu forta de munca redus. Cota unica va fi generalizata pentru toata economia. O administratie fiscala moderna, axata pe zonele majore de risc care generează cea mai mare parte a gap-ului fiscal. Ancorarea conformarii voluntare printr-o abordare preventiva, prin servicii de asistenţă oferita contribuabililor. Reducerea timpului necesar pentru rambursarea TVA catre sectorul privat in maxim doua zile.
 
Privatizarea si reorganizarea companiilor de stat
 
Cresterea rolului sectorului privat in economie prin privatizarea sau administrarea privata a companiilor de stat. Listarea anuala a tuturor companiilor la care statul este actionar. Restructurarea companiilor care inregistreaza pierderi si eliminarea subventiilor implicite.
 
Politica fiscal-bugetara responsabila
  • Politica fiscal-bugetara definita pe baza principiilor de responsabilitate, transparenta, eficienta si echitate intre generatii.
  • Aplicarea efectiva a principiilor bugetului multinanual si monitorizarea creditelor de angajament.
  • Stabilirea un raport tinta de salariati in sectorul public de maxim 20% din numarul total de salariati din economie.
  • Intreruperea programelor ineficiente de investitii publice si alocarilor discretionare. Prioritizarea investitiilor publice pe baza principiului „best value for money”
  • Eliminarea garantiilor si ajutoarelor de stat si a fondurilor de garantare si contragarantare
  • Reforma sistemului de pensii si de sanatate prin cresterea ponderii sectorului privat. Un sistem de pensii sustenabil pe termen lung prin cresterea ponderii salariatilor in populatia activa.
  • Publicarea de catre ANAF a planului de control si a planului de colectare a veniturilor bugetare.
  • Eliminarea numirilor politice si profesionalizarea Curtii de Conturi.
Reglementarea non-invaziva a pietelor
  • Maxim 5 autorizari pentru activitate economica in Romania
  • Eliminarea programelor intervetioniste de stat: Prima casa, Prim masina, Prima chirie etc.
  • Simplificarea procedurilor de autorizare pentru institutiile financiar-bancare
  • Supraveghere independenta a sectorului bancar si financiar
  • Eliminarea nominalizarilor politice in institutiile de reglementare a pietelor financiare bancare si introducerea criteriilor de performanta si experienta, eliminand orice fel de derogari sau asimilari.
  • Privatizarea institutiilor financiar bancare din proprietatea statului

 

 
Cuvinte cheie:
componente
, manifest
, propunere
, sector
, privat
, reprezentare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide