Fost şef al spionajului bulgar, condamnat la 15 ani de închisoare pentru deturnare de fonduri

23 ian 2018 Autori: Mircea Olteanu , Mediafax

Kircho Kirov, fost director al agenţiei de spionaj extern din Bulgaria, a fost condamnat la 15 ani de închisoare într-un caz în care este acuzat că ar fi deturnat fonduri publice de aproximativ 2,5 milioane de euro în perioada 2007-2011, informează agenţia de ştiri Reuters.

Procurorii îl acuză pe Kirov că ar fi ordonat unui subordonat să întocmească acte false care să-i permită să deturneze fonduri din bugetul agenţiei.

Fostul şef al spionajului extern bulgar neagă că ar fi vinovat şi a anunţat că va contesta decizia instanţei, afirmând că este vizat de o campanie motivată politic.

Acesta este cel de-al doilea verdict împotriva lui Kirov, care a fost deja condamnat la 10 ani de închisoare într-un caz anterior de delapidare, însă fostul oficial a contestat sentinţa.

Uniunea Europeană a criticat în repetate rânduri Bulgaria în legătură cu ineficienţa sistemului judiciar din această ţară şi a incapacităţii de a pedepsi oficialii de rang înalt corupţi.

Kircho Kirov a fost demis din funcţia de director al Serviciului Naţional de Informaţii în 2012, după un mandat de 9 ani în fruntea instituţiei.

Cuvinte cheie:
BULGARIA
, CORUPTIE
, SPIONAJ
, condamnare
, deturnare
, fonduri
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide