Indicatorul CFA: Încrederea analiştilor în economie a crescut în martie, dar toţi văd o depreciere a leului în următoarele luni

16 apr 2018 Autor: Iulian Anghel

♦ Indicatorul de încredere CFA a crescut în martie faţă de februarie 2018, dar prin comparaţie cu martie 2017 încrederea analiştilor în economie este mult mai redusă.

Indicatorul de încredere macroeco­nomică al CFA România a crescut cu 0,9 puncte în luna martie faţă de luna februarie, ajungând la 47,6 puncte, evoluţie determi­nată de componenta de anticipaţii a indicatorului, în timp ce atitudinea faţă de condiţiile curente a fost mai rezervată.

Indicatorul de încredere macroeco­nomică are valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza unor întrebări cu privire la: condiţiile cu­rente (referitoare la mediul de afa­ceri şi piaţa muncii) şi anticipaţii (pen­tru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piaţa mun­cii, evoluţia veni­tului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie).

Astfel, indica­torul condiţiilor curente a scăzut cu 2,9 puncte în mar-tie, până la valoa-rea de 64,2 puncte, în timp ce îndicatorul anticipaţiilor a crescut cu 2,8 puncte, la valoarea de 39,4 puncte.

Faţă de martie 2017, încrederea ana­liştilor faţă de economie este mult mai redusă, indicatorul fiind cu 9,2 puncte sub nivelul din perioada similară a anului trecut, cu un minus de 3,5 puncte la condiţii curente şi 12 puncte la anticipaţii.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 83% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,70, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7369. 

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (martie 2019 / martie 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,17% (valoarea mediană înregistrată este 4.00%).

Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă (faţă de valorile actuale) la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 98%, şi respectiv 90% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie. Astfel, rata medie a ROBOR cu scadenţă de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,02%, iar randamentul obligaţiunilor suverane denominate în lei cu scadenţa de 5 ani este de 4,51%. Ca urmare, pentru scadenţele pe termen scurt sunt anticipate dobânzi real negative.

Indicatorul CFA România de Incredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 ş reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.04.2018

 
Cuvinte cheie:
Indicatorul CFA
, Increderea analistilor
, economie
, evolutie
, analisti
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide