Magie peste noapte cu legea offshore: Redevenţele pentru gaze, sub 200 mil. $ în 2017, dar acum, pe hârtie, statul va scoate 1 mld. $ anual din Marea Neagră

11 iul 2018 Autor: Roxana Petrescu

Nebuloasa care înconjoară calculul sumelor pe care statul le-ar putea încasa din noua formă a legii offshore se adaugă multor altor necunoscute legate de proiectul gazului din Marea Neagră.

♦ Statul român a încasat anul trecut din redevenţele aplicate exclusiv producţiei de gaze circa 200 mil. dolari, la o producţie de 10 miliarde de metri cubi realizată în proporţii aproape egale de Petrom şi Romgaz ♦ Deja, 10% din poducţia de gaze a României este realizată offshore, din zona de mică adâncime a Mării Negre, de Petrom, fiind taxată identic cu cea realizată pe uscat. Peste noapte însă, producţia suplimentară din Marea Neagră va genera încasări de 1 mld. dolari ♦ Cum se ajunge însă de la 200 de milioane de dolari la 1 miliard de dolari rămâne un mister, la fel cum sunt toate detaliile legate de acest proiect strategic pentru România.

Proiectul de lege privind măsurile necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere offshore a fost adoptat luni noaptea de deputaţi după ce în textul proiectului au fost introduse schimbări de ultim moment fără nicio dezbatere în prealabil.

Responsabil de aceste schimbări ar fi Darius Vâlcov, consilierul economic al premierului Viorica Dăncilă, fost ministru de finanţe în guvernul Ponta, care a susţinut măsuri precum reducerea TVA la alimente la 9% sau reducerea TVA de la 24% la 20%.

Darius Vâlcov nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei privind eventuala sa contribuţie la modificarea legii offshore.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.07.2018

 
Cuvinte cheie:
legea offshore
, Redevenţe
, gaze
, Marea Neagră
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide