Oamenii de afaceri acuză modificările la Codul penal: Dau puteri discreţionare funcţionarilor

6 iul 2018 Autor: Iulian Anghel

Modificările la Codul penal îngrijorează mediul de afaceri întrucât acestea dau funcţionarilor puterea de a acţiona discreţionar, producând pierderi companiilor prin neînde­plinirea obligaţiilor legale sau chiar prin întocmirea de dosare penale în scop de intimidare sau de eliminare a acestora de pe piaţa internă.

„Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) cere clarificarea modului în care cele circa 20% din companiile care au câştigat în instanţele de judecată procesele intentate urmare a unor controale finalizate cu acte/sancţiuni financiare sau chiar dosare penale vor mai avea posibilitatea de a acţiona împotriva funcţionarilor publici care au desfăşurat o acţiune voit nelegală, în defavoarea evidentă a antreprenorilor”, a comunicat ieri AOAR. Este o luare de poziţie critică a mediului de afaceri faţă de modificările aduse în Parlament codurilor penal şi de procedură, prin care funcţionarii devin aproape intangibili în faţa legii.

AmCham Romania (Camera de Comerţ Americană în România), AHK (Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană), Confederaţia Patronală Concordia şi RBL (Romanian Business Leaders) au transmis miercuri un „apel comun” prin care îşi exprimă „îngrijorarea cu privire la asaltul asupra statului de drept, prin multiplele iniţiative legislative de modificare a numeroase legi din diverse domenii,  inclusiv  a codurilor penale, ce pun România pe o traiec­torie descendentă din punct de vedere social şi economic”.

Joi AOAR a susţinut că amendarea prevederilor specifice din Codul penal cu privire la abuzul în serviciu, „prin protejarea excesivă a funcţionarilor care refuză sau întârzie nejustificat numeroasele avize/permise/autorizaţii necesare realizării unor investiţii, «aranjarea» unor achiziţii publice ş.a. creează premisele neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a responsabilităţilor legale”.

“AOAR îşi exprimă preocuparea legată de implicaţiile neevaluate ale relaţiilor dintre mediul de afaceri şi instituţiile statului, susţinând necesitatea unei definiţii juridice clare şi normative pentru „abuzul în serviciu”, eliminând posibilitatea folosirii abuzive a acestei forme de sancţionare, aşa cum a rezultat din numărul important de achitări pronunţate de judecători, dar menţinând responsabilizarea funcţionarului public.”

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.07.2018

 
Cuvinte cheie:
cod penal
, functionari
, modificari
, oameni
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide