Cristian Hostiuc, Director editorial al ZF

România anului 2018: Din generaţiile viitoare 40% sunt analfabeţi funcţional şi social din cauza lipsei de educaţie primară, ceea ce va însemna o catastrofă pentru piaţa muncii, pentru business şi economie în viitor. Vom ajunge o ţară în care vom importa tot, plătit pe datorie. În schimb, ne înarmăm ca pentru război

7 ian 2018 Autor: Cristian Hostiuc

Ce poate fi mai plictisitor în primele zile din anul 2018 decât să discuţi despre educaţie şi impactul asupra pieţei  muncii, businessului şi economiei României nu acum, ci peste 10-20-30 de ani.

Atunci cei mai mulţi dintre noi şi cei aflaţi la putere acum, care au decizia pe mână şi pot influenţa lucrurile, vom fi deja la pensie aşteptând banii sau în azile, cu Alzeiheimerul pe cap, când nu mai realizăm ce se întâmplă în jurul nostru, deci nu ne mai interesează.

Daniela Vişoianu, preşedintele Coaliţiei pentru Educaţie,  a spus la ZF Live că 40% din generaţiile viitoare, din cei care vin din urmă şi trebuie să susţină România din punct de vedere economic, social, cultural şi politic, sunt analfabeţi social şi funcţional, adică vor fi un balast în viitor şi nu un activ, ca acum, pentru piaţa muncii, pentru business, pentru economie, pentru România.

Ce înseamnă analfabet social şi funcţional? Nu pot înţelege, nu pot exprima, nu pot explica ceea ce citesc, nu pot face mai mult decât operaţiuni simple, mecanice, fizice.

De inovare, de cercetare, de operaţiuni complexe, nici nu poate fi vorba.

Ce va însemna acest lucru pentru piaţa muncii şi pentru economie: o catastrofă.

Companiile din România, indiferent dacă sunt româneşti sau străine, nu vor putea derula operaţiuni mai complexe la o scară mai mare, cu o valoare adăugată mai mare şi, în consecinţă, nu vor putea plăti salarii mai mari, ceea ce în final va însemna o reducere a potenţialului de creştere economică şi apropierea de ţările Europei de Vest.

Pentru că nu vor avea personal, cele mai afectate vor fi companiile româneşti mari şi mijlocii. De fapt, România se va îndrepta şi mai mult către modelul sud-american, cu o ligă a companiilor mari, cele mai multe multinaţionale, iar la polul opus, cu foarte foarte multe companii mici sub 10 angajaţi care nu vor avea nicio forţă şi care nu vor putea executa operaţiuni mai complexe.

Ce se întâmplă acum în IT este doar o excepţie care nu va putea să susţină o economie întreagă.

Daniela Vişoianu spune că dacă s-ar putea reduce la jumătate acest procent de analfabetism social şi funcţional al noilor generaţii, PIb s-ar putea dubla.

Dar acest lucru nu se poate peste noapte, pentru că astfel de schimbări se fac în decenii.  Dar bazele trebuie puse acum, ceea ce nu se întâmplă deloc.

Daniela Vişoianu afirmă că 50% din bugetul anual pentru educaţie (2% dintr-un PIB de 190 de miliarde de euro) se duce către ţnvăţământul universitar, ceea ce este o foarte mare greşeală.

Problema României nu este învăţământul universitar, ci învăţământul primar şi liceal, acolo unde sunt puse bazele educaţiei copiilor, care influenţează apoi totul în economie şi societate.

În învăţământul preuniversitar şi primar sunt 3 milioane de copii, în timp ce în universităîi sunt 500.000 de studenţi, dar banii sunt jumătate jumătate.

De fapt, alocarea a 50% din bugetul educaţiei către zona universitară nu înseamnă altceva decât o“mită” pentru cei care reprezintă sau ar trebui să reprezinte elita unei ţări, ca să tacă din gură şi să nu protesteze faţă de politicile publice, faţă de modul de alocare a banilor, faţă de politicieni, faţă de guvern, indiferent cine ar fi el.

Pentru că nu există profesori de calitate, nu în învăţământul universitar, ci în cel preuniversitar, noile generaţii ratează materiile logice – matematica, fizica, chimia – ceea ce înseamnă că ratează ingineria, cercetarea, inovarea şi nu în ultimul rând, antreprenoriatul, cu un impact fundamental în economie, mai ales în economia viitorului.

Cu eforturi extraordinare, cu reforme care nu se termină niciodată şi mai ales cu investiţii străini, România abia a reuşit să se apropie de un PIB de 200 de miliarde de euro, cu 4,9 milioane de salariaţi cu o datorie externă de stat şi privată de 100 de miliarde de euro (pe vremea lui Ceauşescu, PIB era de 30-40 de miliarde de dolari cu 8 milioane de salariaţi).

Pentru că nu sunt educa’i, pentru că nu ştiu cum şi ce să muncească, pentru că politicile publice şi guvernamentale nu încurajează munca, 3-4 milioane de români apţi de muncă nu muncesc, de unde rezultă şi această criză de pe piaţa forţei de muncă.

La care îi adăugăm şi pe cei 3 milioane de români care sunt la muncă în afară.

Dragoş Damian, CEO al producătorului de medicamente Terapia Cluj, spune: Cred că nu realizăm încă ce catastrofă avem pe piaţa muncii, iar în manufactură (producţie) vom face implozie. Generaţia X se pensionează, iar generaţia Y în ruptul capului nu vrea să meargă în fabrică. Dacă nu s-au instruit în şcoală şi au vocaţie, pur şi simplu nu le place, indiferent ce calificări punem pe masă. Nu mai vorbesc de ingineria de manufactură. Eu îi spun abandon de suveranitate în manufactură, o să consumăm şi cele mai elementare lucruri prin import.

Pentru că an de an politicile de educaţie şi politicile publice au fost o catastrofă, acest lucru are un impact prezent în businessul şi economia actuală.

Bucureştiul şi cele mai puternice 10 judeţe din ţară realizează 70% din businessul naţional, în timp ce celelalte 32 de zone se afundă într-o mlaştină din care aproape că nu vor ieşi niciodată.

Mehedinţi, Caraş-Severn şi Teleorman sunt deşert pentru business, acolo finnd şi zonele cu educaţia cea mai precară din România.

Ironic, cei care conduc România, la nivelul partidelor politice, provin din zone foarte slab economice, acolo unde investiţiile sunt aproape de zero.

În Teleorman - judeţul pe care Liviu Dragnea, liderul PSD, partidul de guvernământ, îl conduce de peste 20 de ani - cifra de afaceri a tuturor companiilor raportată pentru 2016, a fost de 5,6 miliarde de lei, în scădere de la 5,8 miliarde de lei în 2015. Această scădere s-a întâmplat în condiţiile unei creşteri economice în 2016 de 4,8% la nivelul întregii ţări.

În Brăila, fieful actualului premier Mihai Tudose şi unde este parlamentar de aproape 20 de ani, cifra de afaceri a tuturor companiilor în 2016 a fost de 7,7 miliarde de lei, în scădere de la 7,8 miliarde de lei în 2015.

Deşi numărul mediu de salariaţi a crescut în România în 2016 cu aproape 200.000, în Teleorman numărul mediu de salariaţi a scăzut de la 29.416 în 2015, la 28.941 în 2016.

În Brăila, numărul mediu de salariaţi a scăzut de la 44.470 în 2015, la 42.114 în 2016.

În Sibiu, fieful actualului preşedinte Klaus Iohannis, cifra de afaceri a companiilor a scăzut de la 30,3 miliarde de lei în 2015, la 28,3 miliarde de lei în 2016. Numărul de salariaţi a scăzut de la 114.694 în 2015, la 112.614 în 2016.

Se poate rezolva această problemă a analfabetismului funcţional şi social? Şi cum?

Daniela Vişoianu spune că un prim pas ar trebui să fie alocarea a încă 1% din PIB către educaţie, bani care să se ducă în învăţământul primar şi liceal pentru pregătirea profesorilor, pentru majorarea salariilor acestora şi pentru refacerea infrastructurii primare.

Până să ajungă ca guvernul să aloce încă 1% din PIB pentru educaţie, adică 3% din PIB, guvernul a alocat 3% pentru apărare, pentru înarmarea României ca pentru război.

Tancurile, avioanele, fregatele sunt motoarele creşterii economice. Dar nu pentru noi. 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.01.2018

 
Cuvinte cheie:
opiinie
, cristian hostiuc
, educatie
, catastrofa
, piata muncii
, invatamant
, salariati
, pib
, razboi
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide