OPINII PRIMITE LA REDACŢIE

Încercările fiscale ale anului 2018 – Episodul 3: Impozitul pe venitul microîntreprinderilor şi transferul contribuţiilor sociale

31 ian 2018 Autor: Mihaela Mitroi, PwC România

În ce condiţii se aplică impozitul pe cifra de afaceri?

Conform noilor prevederi, o companie poate să fie clasificată drept microîntreprindere dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

  • a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul in lei a 1.000.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului in euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar in care s-au înregistrat veniturile;
  • capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale;
  • nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti, potrivit legii.

Printre excepţii se numără fondurile de garantare si entităţile transparente fiscal cu personalitate juridica.

Cine o să resimtă impactul?

Companiile nou-înfiinţate, cele cu pierderi fiscale si societăţile de tip holding care sunt în prezent plătitoare de impozit pe profit, dar care ar putea deveni microîntreprinderi, o să resimtă cel mai bine impactul acestei măsuri.

În primul rând, companiile nou înfiinţate, indiferent de dimensiunea capitalului sau a investiţiilor, vor fi automat impozitate ca microîntreprinderi, din cauza absenţei cifrei de afaceri iniţiale. Aceste companii, aflate în perioada de investiţii, nu vor mai avea posibilitatea deducerii cheltuielilor înregistrate pe parcursul desfăşurării activităţilor curente si investiţionale, inclusiv în primii ani de funcţionare, când, în general, companiile înregistrează pierderi şi, in plus, se vor afla în imposibilitatea recuperării pierderilor fiscale înregistrate in aceşti ani investiţionali din profiturile următorilor 7 ani, aşa cum s-ar întâmpla dacă ar putea opta sa rămână înregistraţi ca plătitori de impozit pe profit.

In al doilea rând, societăţile care înregistrează o rată de profit mai mică de 6.25% raportată la cifra de afaceri vor fi nevoite sa plătească un impozit mai mare decât în prezent.

In al treilea rând, companiile care aplica regimul microîntreprinderilor nu pot beneficia de facilităţile din sfera impozitului pe profit, de exemplu scutirea pentru profitul reinvestit, facilităţile pentru activităţi de cercetare-dezvoltare, credit fiscal pentru cheltuielile cu sponsorizarea. Toate aceste elemente descurajează investiţiile în domenii strategice.

Nici companiile de holding care au venituri anuale sub 1 milion euro nu mai pot beneficia de regimul favorabil de scutire, ele urmând să fie impozitate cu 1 % (sau 3%) din total venituri (ex din dividende)

Nu în ultimul rând, microîntreprinderile sunt exceptate din sfera de aplicare a Directivelor Europene si nu vor putea beneficia de regimul fiscal favorabil prevăzut acestea (de exemplu, neimpozitarea veniturilor din dobânzi, redevenţe sau dividende).

Din nou, textul Legii de aprobare a OUG 79/2017 prevede o clarificare si se oferă o excepţie de la aplicarea impozitului pe microîntreprinderi pentru companiile care au un capital social subscris de cel puţin 45 000 lei si cel puţin 2 angajaţi (acestea având astfel posibilitatea de a opta pentru aplicarea impozitului pe profit).

Totuşi, proiectul de Lege privind aprobarea  OUG 79/2017 se afla in dezbatere la Camera Deputăţiilor, si deşi a primit aviz negativ de la Comisia pentru drepturile omului, culte si problemele minorităţilor naţionale, aşteptăm cu interes rapoartele celorlalte Comisii precum si decizia finala a CDEP.

Impozitul pe venit

Începând cu 1 ianuarie 2018 , impozitul pe venit este de 10% pentru majoritatea veniturilor mai puţin pentru dividende (5%); jocuri de noroc ( 1% - 25% in funcţie de anumite anumite praguri) si din transferul proprietăţilor imobiliare ( 3% peste ce depăşeşte suma neimpozabilă de 450.000 lei)

Contribuţiile sociale

Modificările în sfera contribuţiilor sociale au reprezentat marea surpriză legislativă a anului, în special mutarea acestora in sarcina angajatului si schimbările marcante la celelalte categorii de venituri. In tabelul ilustrat mai jos putem observa situaţia actuală a contribuţiilor în funcţie de veniturile obţinute de către un contribuabil:

Contribuţii

Venituri din salarii

Independente (PFA, PFI, DPA)*

Alte venituri (activ. independente, investiţii, chirii, agricole, alte surse)*

CASS PF

10% la brut

10% x salariul minim

10% x sal minim

CAS PF

25% la brut

25% x venitul ales dar cel puţin salariul minim

Nu se datorează

Angajat

2.25% la brut

n/a

n/a

*dacă veniturile sunt sub salariul minim pe lună, nu se datorează contribuţii

In ce stadiu sunt firmele in ceea ce priveşte creşterea salariilor brute după mutarea contribuţiilor?

La finalul anului 2017, 44% dintre respondenţii barometrului lansat de PwC hotărâseră să compenseze pierderea în net a salariatului. Mulţi erau încă indecişi sau hotărârea definitivă depindea de anumiţi factori precum: discuţiile cu sindicatele (acolo unde există), decizia grupului in cazul multinaţionalelor care aveam deja bugetate creşteri salariale, iar o creştere suplimentară necesita o serie de aprobări. O mare parte dintre aceştia proveneau din industria IT care au aşteptat până în ultimul moment ca guvernul să adopte nişte măsuri care sa le diminueze impactul negativ mai mare decât în cazul celorlalte industrii, ca urmare a existenţei scutirii de impozit pe venit pentru programatori. 

Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România

 

 

 
Cuvinte cheie:
impozit
, microintreprinderi
, contributii sociale
, transfer
, venit
, episod
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide