Creşterea economică nu-i mai ţine în ţară. România a mai pierdut 120.000 de locuitori în 2017, cel mai mare exod din UE. Cea mai mare creştere a populaţiei în 2017 a fost în Marea Britanie

11 iul 2018 Autor: Răzvan Botea

Exodul românilor este confirmat de un nou raport Eurostat, care arată că populaţia României a scăzut cu 120.000 de oameni în perioada 1 ianuarie 2017 - 1 ia­nuarie 2018. În acelaşi timp, populaţia Uniunii Euro­pene a crescut cu aproape 1,1 milioane de locuitori.

„Este vorba despre un complex de cauze, dar cred că majoritatea le-am putea decela mai bine dacă am vedea cine pleacă, în funcţie de vârstă, de ocupaţie, de nivelul de instruire. Atunci ne-am da seama dacă oamenii pleacă în mod natural sau din cauza instabilităţii politice care s-a instaurat şi ei nu mai întrezăresc un viitor în România. Noi suntem o ţară de emigraţie şi această situaţie politică nu face decât să mărească apetitul celor care vor să plece“, a declarat pentru ZF prof. univ. dr. Constanţa Mihăescu de la Departamentul de Statistică şi Econometrie din cadrul ASE Bucureşti.

Peste 3,4 milioane de români au părăsit ţara în ultimele două decenii, iar cei mai mulţi s-au relocat în Italia şi în Spania, unde primesc salarii de 4 - 5 ori mai mari decât în România.

Cea mai mare creştere a populaţiei în 2017 a fost în Marea Britanie, unde numărul de rezidenţi a ajuns în ianuarie 2018 la aproape 66,2 milioane, în creştere faţă de ianuarie 2017 cu 377.800 de locuitori.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.07.2018

 
Cuvinte cheie:
locuitori
, exod
, UE
, emigrari
, Marea Britanie
, uniunea europeana
, oameni
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide