Ministerul Educaţiei: Alocarea financiară pentru elevii şi profesorii implicaţi în olimpiadele naţionale se va dubla

11 iul 2018 Autori: Daniela Timofti , Mediafax

Pentru creşterea calităţii condiţiilor de organizare a olimpiadelor şcolare, Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat, miercuri, în consultare publică, un proiect de metodologie. Acesta prevede dublarea alocării financiare pentru elevii şi profesorii implicaţi în olimpiadele naţionale.

“Selecţia membrilor comisiilor centrale ale olimpiadelor naţionale se realizează, pe baza aplicaţiilor candidaţilor în platforma brainmap.ro, de către o comisie de selecţie a MEN care va avea în vedere principiul calităţii în educaţie. Tot în vederea creşterii calităţii condiţiilor de organizare şi desfăşurare a olimpiadelor naţionale, se va dubla alocarea financiară pentru elevii şi cadrele didactice participante la etapa naţională a olimpiadelor şcolare, de la 50 lei/persoană/zi la 100 lei/persoană/zi pentru serviciile de masă şi cazare”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Totodată, sursa citată mai menţionează că, în premieră, este prevăzută plata cadrelor didactice implicate în organizarea etapelor judeţene şi naţionale.

“În premieră, este prevăzută plata cadrelor didactice implicate în organizarea etapelor judeţene şi naţionale. (...) O altă noutate a acestui proiect de metodologie o reprezintă modalitatea de evaluare a lucrărilor elevilor participanţi la etapa judeţeană a olimpiadelor şcolare. Aceasta se va realiza în alt judeţ (judeţul evaluator) decât cel în care a susţinut proba candidatul (judeţul de origine), ceea ce creşte gradul de obiectivitate în aprecierea lucrărilor şi siguranţa stabilirii unei reale ierarhii naţionale a valorilor. Soluţionarea contestaţiilor se va face, de asemenea, în alt judeţ decât judeţul de origine şi judeţul evaluator”, se mai arată în sursa citată.

Un alt element de noutate introdus de acest proiect de metodologie este desfăşurarea etapei naţionale a olimpiadelor în universităţile de stat din România. În acest fel, olimpicii vor cunoaşte, în mod direct, facilităţile pe care universităţile româneşti le pot pune la dispoziţia lor pentru studii universitare şi de cercetare în domeniu.

“Particularităţile olimpiadelor date de specificul disciplinei vor fi prevăzute prin regulamente specifice de organizare şi desfăşurare a competiţiilor şcolare elaborate şi aprobate la nivelul MEN”, se mai arată în comunicatul de presă.

 
Cuvinte cheie:
EDUCATIE
, OLIMPIADA
, ELEVI
, cadre didactice
, implicare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide