Penitenciarul Iaşi, dat în judecată de aproape 300 de angajaţi. Oamenii îşi cer sporurile pe ultimii trei ani

joi, 15:34 Autori: Ciprian Nedelcu , Mediafax

Aproximativ 300 de angajaţi ai Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi au decis să dea în judecată instituţia, solicitând magistraţilor să dispună obligarea Penitenciarului la achitarea unor sporuri din anii precedenţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Membrii Sindicatului Iuris au acţionat în judecată, joi, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, cerându-le magistraţilor din cadrul Tribunalului Iaşi, în contencios administrativ şi fiscal, calcularea drepturilor salariale şi recalcularea indemnizaţiilor.

Dorin Şcarlii, liderul Sindicatului Iuris, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că oamenii nu vor altceva decât să le fie respectate drepturile salariale.

„Am decis să cerem părerea instanţei cu privire la drepturi salariale ale angajaţilor din cadrul Penitenciarului Iaşi. Ne-am adresat Tribunalului Iaşi după ce alţi colegi din ţară au obţinut sentinţe favorabile, în speţe similare, cum ar fi la Bistriţa. Este vorba despre acordarea unor sporuri reglementate prin lege, pe ultimii trei ani, sporuri ce au fost tăiate în anumite situaţii, cum ar fi cel de dispozitiv. Vă dau un exemplu: dacă un agent îşi ia concediu de odihnă, el nu mai beneficiază de anumite sporuri, cum ar fi cel de obiectiv. Însă, dacă agentul este sunat în concediu să vină la muncă, el trebuie să îşi întrerupă concediul”, a spus Scarlii.

Potrivit acestuia, toţi cei 288 de membri ai sindicatului, au acţionat în judecată penitenciarul ieşean, dar sumele solicitate nu sunt foarte mari.

„Nu este vorba despre sume foarte mari, undeva între 100 şi maximum 300 de lei, dar, când e vorba despre ani de zile în care nu le primeşti, se adună! Eu nu am putut decât să cer retroactiv şi nu solicităm decât sporuri prevăzute prin lege. Decizia de neacordare a sporurilor nu cred că a fost luată la nivel de instituţie, ci la nivel central”, a adăugat Dorin Şcarlii.

Conform acestuia, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi are aproape 390 de angajaţi, însă nu toţi fac parte din Sindicatul Iuris.

Angajaţii au avut mai multe nemulţumiri în ultimele luni, printre ele regăsindu-se neplata orelor suplimentare, neacordarea zilelor de concediu legal, lipsa de personal sau condiţiile improprii în care îşi desfăşoară activitatea.

 
Cuvinte cheie:
PENITENCIAR
, ANGAJATI
, JUDECATA
, iasi
, sporuri
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide