ZF România 100 de idei

Dorin Ştefan, arhitect: Deblocarea Bucureştiului depinde de construcţia parcărilor publice, inelelor periferice, centurilor şi de regândirea reţelei de gări

4 mai 2018 Autor: Roxana Petrescu

♦ Unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi din România spune că marea problemă a Bucureştiului este lipsa spaţiilor în proprietatea administraţiei, lucru care face practic imposibilă realizarea unor proiecte de interes public.

Dincolo de acest lucru, capitala României nu are nici în acest moment cadastrul finalizat, iar fără a avea o evidenţă exactă a tuturor imobilelor, reformarea oraşului este aproape imposibilă.

Situaţia în care se află Bucureştiul azi oglindeşte de fapt întreaga ţară, pu­ţine oraşe ale României fiind con­stru­ite pentru a răspunde unei logici a traiului în comun.

„România ca ţară nu prea a avut planuri pentru dezvoltarea marilor oraşe, decât cu anumite excepţii. Zona Ardealului are ceva mai multă consistenţă în ceea ce priveşte organizarea oraşelor. Bucureştiul însă nu are nici în acest moment cadastru. Oraşele din Ardeal aveau acest lucru din vremea imperiului austriac. PUG-ul (planul urbanistic general) Bucureştiului nu se poate finaliza pentru că oraşului îi lipseşte cadastrul. De aici vine şi marea problemă de construcţie a Bucureştiului”, spune Dorin Ştefan, cel care deţine biroul de arhitectură cu acelaşi nume.

 

Principala problemă

Dorin Ştefan este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, de semnătura sa fiind legate proiecte aproape emblematice ale Bucureştiului, ultimul fiind chiar Aviatorilor 8. Proiectul de lângă clădirea guvernului, finalizat anul acesta, a redat oraşului una dintre cele mai remarcabile construcţii executate în stil neoromânesc, vila Oromolu, şi a adus în inima Capitalei o clădire de birouri cu o „fluiditate“ cu totul aparte. 

De altfel, mai tot ce s-a construit în Bucureşti sunt iniţiative private, rezultatul nefiind însă cumva integrat într-o logică de dezvoltare a oraşului programată de autorităţi. De aici au rezultat şi marile probleme de aglomeraţie din ultimii ani. „Tot ce s-a întâmplat în Bucureşti în ultimii 20 de ani reflectă dezvoltarea iniţiativei private. Problema este că oraşul nu are o infrastructură publică pe care să crească iniţiativa privată, care să se dezvolte acolo unde managerii oraşului o planificaseră din vreme.”

De ce s-a întâmplat acest lucru?

„Problema dintotdeauna a Bucureştiului este că tot teritoriul oraşului este privat. Nu sunt spaţii care să aparţină oraşului şi care să deservească interesul colectiv. Acelea pe care le are fie au fost preluate în urma unor donaţii, acte rar întâlnite în istoria Bucureştiului, sau prin exproprieri. Această mentalitate este şi în prezent. Privatul deţine pământul, iar după Revoluţie această mentalitate a devenit şi mai importantă. Mai mult, după Revoluţie a devenit foarte greu să mai afli istoria unor proprietăţi. Legile proprietăţii private sunt în dezechilibru în raport cu legile urbanismului, în defavoarea urbanismului, a interesului colectiv. Bucureştiul nu are spaţii în proprietatea administraţiei prin care aceasta să poată realiza o gândire publică.”

Arhitectul spune că doar în perioada comunistă, în care tot pământul era al ţării s-a făcut o sistematizare a întregului oraş, dar şi aceasta a fost făcută cu prea puţină atenţie faţă de istoria oraşului.

„Astfel, în loc de a aduce unitate, acest proces a segregat oraşul.”

 

Un oraş altfel

Bucureştiul de azi este însă rezultatul unei întregi istorii, caracterul atipic al oraşului nefiind neapărat un atribut recent. 

„Bucureştiul nu a fost croit după nişte reguli raţionale. Modul în care arată azi reflectă dezvoltarea organică a acestui oraş. Istoria de peste 500 de ani a Bucureştiului ne arată că acesta nu a fost croit de la început să fie un oras. Istoria Bucureştiului este de fapt istoria unor mahalale neordonate. Oraşul acesta este o aglutinare de mahalale.”

Arhitectul spune că după o primă mahala, cea a calicilor, s-au adunat şi stabilit şi alte grupuri, sociale, meşteşugăreşti. 

„De exemplu, când venea câte o breaslă în oraş, primul lucru pe care îl făcea era să ridice o biserică, apoi veneau casele, cârciumile, micile  magazine, frizerul etc. De aceea avem azi în Bucuresti o mulţime de biserici care poartă numele unei bresle, cum este cazul Bisericii Olarilor”, explică arhitectul.

Dacă oraşe precum Târgovişte sau Curtea de Argeş sunt gândite după o anumită structură, Bucureştiul a fost un fel de reşedinţă forţată. „De exemplu, când Carol I a venit aici, nici măcar nu a putut regăsi o reşedinţă princiară. La 300 de ani de la formarea oraşului, nu exista o astfel de construcţie pentru a găzdui un rege.“

 Stabilirea Cotroceniului drept reşedinţă regală a fost momentul de început pentru transformarea acestei comune uriaşe formată dintr-o multitudine de sate. Prin anii 1900 s-au creat cele două mari bulevarde, Magheru şi Carol. Astfel, mahalalele Bucureştilor au fost legate pe două direcţii, est-vest, sud-nord. Aceasta este încă şi astăzi o problemă a Bucureştiului şi o supărare colectivă - tăierea bulevardelor. Recentul bulevard Berzei-Buzeşti, blocat undeva în zona Palatul Parlamentului – Cartierul Rahova, ar elibera de presiunea traficului zona centrală, de exemplu.”

 

Idei pentru Bucureştiul de azi

Arhitectul spune că mai sunt şi alte soluţii pentru deblocarea Bucureştiului.

„Cred că în acest moment urgenţa pentru deblocarea funcţională a Bucureştiului sunt parcările publice (în tot oraşul) şi realizarea inelelor periferice, centurile care să decongestioneze oraşul în interior.”

Dorin Ştefan mai pune pe masă o soluţie interesantă.

„Cred că ar mai trebui făcut un lucru şi anume regândirea reţelei de gări a Bucureştiului. Gara de Nord trebuie şi ea introdusă într-o logică a continuării călătoriei, nu trebuie să fie un punct terminal. Revitalizarea gărilor perimetrale, Progresul, Răzoare, toate pot contribui la eliberarea oraşului. Parisul este poate cel mai bine echipat din acest punct de vedere pentru că reţeaua de metrou se întâlneşte cu cea de căi ferate regionale, naţionale şi internaţionale în inima oraşului, desigur în subteran. Parisul este extraordinar de bine echipat. De aceea distribuţia se face atât de bine. Noi, la Bucureşti, astăzi, de ani de zile nu suntem în stare să realizăm o pasarelă pietonală în zona Pipera-Calea Floreasca. Despre asta vorbim.”

Oraşul nu a dus niciodată lipsa de planuri de dezvoltare, acestea existând chiar din 1920, dar ele nu au fost bine aplicate, de multe ori şi pe fondul unui management slab.

„Cred că Bucureştiul a avut doar câţiva primari care au înţeles problema oraşului, Emilian Pake – Protopopescu, Dem Dobrescu”, mai spune arhitectul.

 

Un oraş fără legi

Managementul slab se vede mai ales la nivelul legislaţiei şi fără aceasta puţine se pot schimba.

„Una dintre marile probleme ale Bucureştiului este lipsa unei legislaţii coerente în urbanism. În contextul în care nu există spaţii publice la dispoziţie, singura soluţie este cea a exproprierilor. Astfel, legea urbanismului pentru Bucureşti trebuie corelată cu legea proprietăţii, a exproprierilor în interes public. Pentru că ne lipseste acest lanţ legislativ, lucrurile se mişcă atât de greu.”

Legea metropolitană este o altă restanţă.

„Toate comunele trebuie să intre într-o astfel de lege. Acum, din cauza faptului că nu există această lege, avem case acolo unde trebuia să fie străzi, centuri. Urgenţa în ceea ce priveşte realizarea acestor proiecte a expirat.”

 

Partea plină a paharului

Pe de altă parte, arhitectul spune că tocmai această dezordine face din Bucureşti un oraş atât de interesant.

„Este un oras fără reguli şi tocmai de aceea este şi foarte viu. Bucureştiul este extradordinar de atipic. Până la urmă trebuie să existe şi elemente compensatorii. Bucurestiul este foarte interesant şi în arhitectură, avem o colecţie de stiluri extraordinară. Străzile întortocheate din Bucureşti sunt irepetabile.”

Dorin Ştefan îşi păstrează totuşi optimismul în ceea ce priveşte capacitatea oraşului de a integra cumva dezvoltările la care a asistat în ultimii ani, dar toate se vor întâmpla în ritmul...Bucureştiului.

„Proiecte sunt şi la fel există şi soluţii. Din păcate (sau din fericire!?) rezolvăm problemele doar atunci când ne va ajunge cuţitul la os. Cert este că doar atunci când masa critică a dezvoltării private dă să explodeze vine şi infrastructura publică să recupereze timpul şi capacitatea pierdute.”

 

 

 

 

O campanie Ziarul Financiar și Storia