ZF România 100 de idei

Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), director de proiect pentru ELI-NP: „Viitorul este al înaltei tehnologii. Noi, în afară de IT, nu avem înaltă tehnologie în România. Firmele mari de tehnologie gravitează în jurul centrelor de cercetare, iar cercetătorii sunt oamenii aceia care mereu vor mai mult decât plapuma. Dacă nu folosim acest prilej, suntem niste ineficienţi. Zeci de firme sunt în contact cu noi, dar un centru de cercetare nu are posibilitatea să dezvolte zona, poate numai contribui. Nu este nevoie decât de 20 de hectare cu infrastructurile de bază şi firmele vor veni aici”.

Nicolae Zam­fir: „Ce este acum aici, la Măgurele, este ca un bulgăre. Cercetarea nu este o autostradă, dar pe termen lung aceasta este soluţia pentru o dezvoltare durabilă: educaţia”

23 apr 2018 Autor: Roxana Petrescu

♦ Unul dintre cele mai mari proiecte de cercetare din istoria României, laserul de la Măgurele, o investiţie de 300 milioane euro, va fi finalizat în doi ani, deja 50 de specialişti români plecaţi peste graniţe revenind în ţară.

În contextul în care cea mai mare parte a in­dustriei româneşti a fost priva­tizată, teh­nologiile aduse pe plan local sunt im­por­tate din ţările- mamă ale in­­vesti­to­rilor stră­ini, aceasta fiind o lo­vi­tură pen­tru cercetarea ro­mâ­­neas­­că. Inte­grarea lase­ru­lui de la Mă­gurele într-un parc teh­ni­co-ştiinţific local este o so­lu­ţie pen­tru echilibrarea raportului de for­ţe şi un pro­iect care ar putea atrage creierele ro­mâ­neşti din nou acasă, spun cei direct implicaţi în rea­lizarea acestei investiţii unice la nivel eu­ropean.

„ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics – n.red.) va adăposti cel mai pu­ter­nic laser din lume, cea mai puternică rază, echivalentul a 10% din puterea Soarelui. Lu­mina are o forţă ale cărei efecte acum ne sunt ne­cunoscute, iar noi asta vom studia. Dacă un fascicul suficient de puternic loveşte un obiect, atunci particulele constituente, electronii şi io­nii, pleacă, se deplasează cu viteza luminii. Este un studiu al fenomenelor care probabil se petrec în univers. Asta vom face aici”, ex­plică acade­mi­cianul Nicolae Zam­fir, directorul ge­ne­ral al Institutului Naţio­nal de Cercetare-Dez­vol­tare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), director de proiect pentru ELI-NP.

Dezvoltarea ELI a început în 2007 şi a mar­cat o schimbare aproape istorică a atenţiei spre Europa Centrală şi de Est când s-a luat deci­zia ca Uniunea Europeană să sprijine finan­ciar trei lasere localizate în Cehia, România şi Ungaria.

În România, la Măgurele, o localitate cu mai puţin de 10.000 de locuitori, va fi construit cel mai mare laser dintre cele trei şi din lume, lucrările urmând a fi finalizate în 2020. Deja cea mai mare parte a construcţiilor este gata.

„Sunt mai multe aplicaţii, dar deocamdată le intuim doar parţial. Astfel de particule accelerate cu lasere pot fi folosite în tratarea deşeurilor radioactive, pot scădea preţul acceleratoarelor de particule. Studiile de aici vor putea fi aplicate în materialele pentru misiuni spaţiale şi în medicină. Istoria ştiinţei arată că o dezvoltare tehnologică nouă duce la noi descoperiri. Scopul ELI este de a schimba peisajul cercetării din România.” Spre exemplu, clădirea în care este adă­postit ELI are pereţi cu grosime de doi metri, laserul urmând a fi montat pe o structură de amortizoare capabile să atenueze orice şoc.

 

De ce este important acest proiect?

Importanţa realizării acestui proiect trebuie pusă într-un context, crede Nicolae Zamfir.

„Toată lumea care mai produce ceva aici are mama în altă parte. Industria noastră e toa­tă legată de exterior, aşa că de cele mai multe ori fiecare îşi foloseşte cercetarea de acasă. Dar aici, dacă vin două companii care să facă transferul de tehnologie, lucrurile încep să se mişte.” Astfel, Zamfir spune că ceea ce trebuie să se realizeze la Măgurele este un parc tehnico-şti­inţific, interes din partea firmelor străini deja existând. „Aduci utilităţi şi infrastructura de ba­ză şi le pui la dispoziţia companiilor de mare teh­nologie. Logica este simplă. Nimeni nu inves­teşte mai mult decât câştigă în primii ani. La început trebuie să îi aduci. Am avut delegaţii din Japonia, Marea Britanie, Israel, dar mai trebuie să ne mişcăm şi noi.”

Ideea de parcuri de afaceri a funcţionat bine în România, fiind deja cunoscute pro­iec­tele din Cluj construite în jurul comunităţii de IT sau cele din Ploieşti care gravitează în jurul industriei de petrol şi gaze. „Dacă nu folosim acest prilej, suntem niste ineficienţi. Zeci de firme sunt în contact cu noi, dar un centru de cercetare nu are posibilitatea să dezvolte zona, poate numai contribui. Nu este nevoie decât de 20 de hectare cu infrastructurile de bază şi firmele vor veni aici.”

Odată sădite primele seminţe, Zamfir este convins că zona se va popula şi cu forţă de muncă bine plătită. „Viitorul este al înaltei tehnologii. Noi, în afară de IT, nu avem înaltă tehnologie în România. Firmele mari de tehnologie gravitează în jurul centrelor de cercetare, iar cercetătorii sunt oamenii aceia care mereu vor mai mult decât plapuma. Aceasta este convieţuirea dintre înalta teh­nologie şi cercetare, iar interesul din partea firmelor este enorm. Apoi, mă îndoiesc că dacă vin 10 firme din Japonia vor angaja japonezi. Cel puţin jumătate vor angaja de aici şi acesta ar putea fi doar începutul.”

 

Reîntoarcerea românilor

În 2020, laserul de la Măgurele ar urma să aibă o echipă formată din 300 de cercetători. Jumătate dintre aceştia deja au sosit.

„Planul este de a avea doar pentru ELI 300 de cercetători. Sunt în proces de angajare pentru că acum avem 150. Din cei 150, 50 sunt români din România, 50 sunt români întorşi în ţară, 50 sunt străini. Sunt cercetători veniţi din 26 de ţări. Salariile de la ELI sunt la fel ca în vest, un cercetător tânăr are 2.000 de euro, iar unul senior are 5.000 de euro. La ELI totul este state of the art (vârf de gamă - n.red.) şi aşa vrem să ne fie şi oamenii.”

Nici cu angajările lucrurile nu merg foarte uşor, mai ales cu cercetătorii străini.

„România nu a folosit aşa cum trebuia statutul de membru al UE. Am avut parte de o intrare formală, nu de mentalitate. Mai trebuie schimbat mult în atitudinea unor părţi din administraţie şi a unor reguli. Există cultura mişcării roţii, când toată lumea depune efortul ca lucrurile să meargă mai departe, şi cultura băţului în roată. La noi, din păcate, măsura isteţimii este dată de mărimea băţului pe care-l bagi într-o roată. La noi, când mergi undeva în partea de administraţie, nu pleci cu problema rezolvată, ci cu o listă completă de motive pentru care nu se poate să faci ceva.”

Zamfir dă câteva exemple concrete.

„Ca să angajăm un cercetător din străinătate ne ia până la un an să-i echivalăm studiile. Avem un cercetător interesat să vină la ELI cu master la Cambridge şi doctorat la Princeton şi nu putem să-l angajăm că nu mai are diploma de bacalaureat. Cercetarea ştiinţifică s-a globalizat înainte de economie, dar noi trebuie mai întâi să facem o licitaţie în SEAP pentru a da un anunţ de angajare într-o revistă de specialitate din străinătate.”

Tot ca o schimbare de mentalitate, Zamfir spune că şi firmele din cercetare trebuie să-şi orienteze activitatea spre zona economică, iar cei din zona economică trebuie să ştie că rezultatul cercetărilor este un vector enorm de creştere.

„Aceste probleme sunt critice. Cercetarea ştiinţică românească nu trebuie să fie închistată. De ce să nu profităm de deschiderea pe care o avem?”

 

Istoria unui loc unic

Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ (IFIN-HH) de la Măgurele a fost la momentul deschiderii în avangarda cercetării la nivel global, o comunitate de mai bine de 5.000 de specialişti dezvoltându-se acolo.

„În 1949 a intrat şi România în rândul lumii în ceea ce priveşte politica faţă de noile descoperiri ale fizicii şi la acel moment fizica atomică a intrat in vizor. România a devenit astfel una dintre primele ţări la nivel european cu un program nuclear naţional. Cel care s-a ocupat de acest program a fost academicianul Horia Hulubei, care şi-a susţinut lucrarea de doctorat sub conducerea Mariei Sklodovska Curie, prima femeie laureată a premiului Nobel.”

Hulubei a ales Măgurele ca loc pentru institutul de cercetare, alături de el fiind profesorul Şerban Ţiţeica, fiul lui Gheorghe Ţiţeica (matematician român – n.red.).

„Şi el îşi luase doctoratul sub coordonarea unui laureat al premiului Nobel, Werner Heisenberg. Avem deci doi oameni, ambii formaţi în Vest, care au avut mână liberă. Ei nu au dezvoltat doar un reactor nuclear, ci toată fizica atomică, nucleară şi domeniile conexe din România.”

 

Plecarea şi revenirea

Astfel la Măgurele s-a construit primul reactor de cercetare din România, unitate care a fost practic şoala unui întreg sector şi care acum este în ultimul an de dezafectare. 

„În anii 70, platforma de la Măgurele a fost împărţită, partea de energetică nucleară plecând la Piteşti. Partea de fizică a rămas aici. În 1961, în SUA şi URSS s-au construit primii laseri. Imediat după ele, au urmat România şi Franţa, dar este important de subliniat că la noi erau un embargou dur. Ştiai că există Vestul, auzisei de el, dar asta era tot. În anii 1970, la Măgurele erau 5.000 de oameni. Apoi a venit tranziţia şi aproape toţi oamenii, mai ales cei tineri, au plecat.”

La acel moment, Zamfir avea 38 de ani. În 2004 revine însă în ţară.

„M-am întors din dorinţa de a contribui la relansarea locului unde m-am format, loc care avusese o forţă la nivelul oricărui centru din lume. Trebuia şi eram convins că există forţa să revină. În plus, oricine trăieşte în străinătate plăteşte un preţ. Veneam în vizită aici şi plângeam de dor. Când m-am întors la institut mai erau 1.000 de oameni. Era o poziţie de director scoasă la concurs, aşa că mi-am  zis de ce nu.”

Interviul a mers oarecum fără probleme, cu excepţia unei întâmplări destul de amuzante.

„Ţin minte că aveam dosarul făcut aşa cum trebuia, iar la final mi-au  zis că îmi lipseste ceva, evaluarea psihiatrică. Am ajuns la ora închiderii într-un cabinet din Pantelimon unde era pus un semn: Cine plăteşte are întâietate. Am plătit şi am intrat. I-am zis doctoriţei că am nevoie de acel ordin, că vreau să mă angajez în România pentru că tocmai m-am întors din străinătate. Ea se uită la mine şi mă întreabă foarte serioasă: Şi vreţi să vă dau certificat că sunteţi normal la cap? A avut o prezenţă de spirit extraordinară.”

În 2008 a apărut oportunitatea proiectului ELI-NP.

„Cel care ne-a vorbit de proiect a fost profesorul Anton, preşedintele de atunci al Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică, actualul Ministru al Energiei. Ne-am zis că nu poate trece pe lângă noi trenul fără să-l luăm, aşa că în 2008 ne-am apucat de treabă.”

În ciuda tuturor probabilităţilor, proiectul ELI va fi construit în trei ţări din Est, România, Ungaria şi Cehia, în România urmând să fie găzduit şi cel mai puternic laser.

„Sunt mai mulţi factori în spatele acestei decizii, dar unul dintre aceştia a fost nevoia de a balansa Europa în domeniul cercetării. Toate infrastructurile mari de cercetare erau în Vest, dincolo de graniţele Cortinei de Fier, iar acest lucru a dus la un brain drain (plecarea creierelor – n.red.) imens. În cariera academică, toata lumea visează la un singur lucru, la un Nobel. Dar cum ajungi la el dacă tu nu ai dotările necesare?”

În 2013 au venit banii de la Comisia Europeană, aproape 300 de milioane de euro. Lucrările la proiectul ELI-NP de la Măgurele vor fi gata în 2020, cu o mică decalare datorită deciziei de a lega noul laser cu vechea clădire a Institutului, acolo unde lucrările pentru dezafectarea primului reactor de cercetare din România sunt pe final. Este practic o legătură între trecutul cercetării românesc în domeniul fizicii nucleare cu viitorul reprezentat de proiectul ELI-NP.

„Ce este acum aici (la Măgurele, ELI-NP – r.red.) este ca un bulgăre. Cerce­tarea nu este un pod, nu este o autos­tradă, dar pe termen lung aceasta este soluţia pentru o dezvoltare dura­bi­lă. Educaţia”, mai spune Nicolae Zamfir.

„Toată lumea care mai produce ceva aici are mama în altă parte. Industria noastră e toată legată de exterior, aşa că de cele mai multe ori fiecare îşi foloseşte cercetarea de acasă. Dar aici, dacă vin două companii care să facă transferul de tehnologie, lucrurile încep să se mişte.”

O campanie Ziarul Financiar și Storia