Storia

„Tatăl cimentului“ Mihai Rohan, CIROM: Profesionalizarea administraţiei este obligatorie. Nu ştii, te duci la altul care ştie, cu pixul în mână şi îl întrebi pe el cum se face

29 iun 2018 Autor: Roxana Petrescu

Mihai Rohan, preşedintele patronatului din industria cimentului CIROM, unul dintre cei mai buni specialişti din domeniul construcţiilor, spune că marile proiecte de infrastructură nu vor fi niciodată atractive pentru investitorii privaţi, popularea administraţiilor publice de specialişti fiind singura opţiune pentru realizarea autostrăzilor sau a căilor ferate de care România are atâta nevoie.

„Sunt un om care a condus multe investiţii mari“, spu­ne Mihai Rohan a cărui ca­rieră coincide cu dez­vol­tarea industriei cimen­tului pe plan local.

Fost director general al Romcim, pri­mul holding industrial care avea în com­ponenţă patru fabrici de ciment, Rohan a con­dus apoi timp de mai bine de un de­ce­niu businessul Carpatce­ment (Hei­del­berg, Germania), pentru ca acum să conducă Patronatul din In­dus­tria Cimentului CIROM.

„S-au construit ze­ce fabrici de ciment cu specialişti români, dar fă­ceam comanda­men­te cu toţi. Ne du­ceam pe şantier şi eva­luam totul. La întâlniri ve­neau toţi şefii de lu­crări, vorbeam cu graficul în faţă, puneam presiunea pe ei şi ei mai departe puneau presiunea pe ai lor. Ideea este că noi la rândul nostru aveam responsabilitate şi raportam către cineva, dar mereu aveam nişte obiective şi performanţe judecate pe baza acestor obiective“, spune Rohan.

Pornind de la acest exemplu, Ro­han crede că România nu are altă solu­ţie pen­tru realizarea marilor proiecte de in­fra­structură decât aducerea în ad­mi­nis­traţia pu­blică a unor buni specialişti, în con­tex­tul în care atragerea inves­ti­to­rilor pri­vaţi în astfel de proiecte este aproape exclusă.

„Cred că trebuie să începem cu profesionalizarea ministerului, a echi­pe­lor de proiecte. Ascensiunea trebuie să se facă pe meritocraţie. Nu trebuie ca mi­nistrul să fie un foarte bun specialist, dar toată echipa de sub el trebuie să ştie domeniul pe care îl administrează. Pro­iectele trebuie pregătite mai bine. Stu­diile de fezabilitate şi proiectul tehnic tre­buie făcute în acelaşi timp.“

 

Nu ştii, întrebi

Rohan mai spune că România, în zona de infrastructură, nu mai are nevoie de un plan, existând deja direcţiile trasate, ci doar de oameni dornici să-l pună în aplicare.

„Cred că trebuie să avem un pact pe infrastructură, semnat de toate partidele, de specialişti. Noi avem un masterplan pe infrastructură, mai trebuie să ne şi ţinem de el. De fiecare dată banii de infrastructură au fost supapa pentru acoperirea deficitelor bugetare în contextul în care oricum sumele nu se cheltuie. Pe de altă parte, noi avem contestaţii care se soluţio­nea­ză după 7 ani, timp în care şantierul este blocat, or, astfel de dispute nu ar trebui să dureze mai mult de 6 luni, iar lucră­rile trebuie să meargă mai departe.“

Integrarea în UE a înscris România într-un transfer de know-how internaţio­nal, Rohan spunând că minusurile de pregătire locale se pot acoperi prin conectarea la experienţa altor state.

„Îţi trebuie voinţă şi pricepere. Nu ştii cum se face un lucru, te duci în Viena, Paris, Berlin sau la altul care ştie, cu pixul în mână şi îl întrebi pe el cum face.“

 

Căi ferate ca acum 100 de ani

Dezvoltarea infrastructurii este considerată de tot mediul de business ca factor esenţial pentru atragerea sau extinderea investiţiilor în România, lipsa acesteia mutând multe proiecte în alte state.

„Harta drumurilor din România este albă şi din păcate la fel stăm şi la calea ferată. În 107, romanii au reuşit să construiască în patru ani un drum pavat de 500 de kilometri care unea Orşova de Napoca şi de Moigrad pentru nevoile lor. România în ultimii 25 de ani a făcut 750 de kilometri de autostradă. Infrastructura a fost mereu declarată de importanţă naţională, dar invariabil  deficitele s-au acoperit prin tăierea investiţiilor, indiferent de guvern.“

Rohan mai spune că azi, în Româ­nia sunt 3,73 kilometri de autostradă la 100.000 de locuitori, de două ori mai puţin decât în Bulgaria şi de 4 ori mai puţin ca în Ungaria, în contextul în care necesarul este de 3.000 de kilometri de autostradă.

„La calea ferată stăm şi mai trist. Avem acum aceeaşi lungime a căilor ferate ca acum 100 de ani, de circa 11.000 de kilometri. În 1989 aveam 24.000 de kilometri. Jumătate s-a dus la fier vechi. Gradul de electrificare de azi este de circa 38%. La noi, viteza medie pentru trenurile de călători este de 45 de kilometri la oră, în timp ce în Ungaria este de 75 de kilometri. Trenurile de marfă merg cu 20 de kilometri la oră. Unei companii îi ia 2-3 zile pentru a-şi duce marfa din Baia Mare la Constanţa. Este un dezastru.“

Rohan spune că nu este altă explicaţie pentru situaţia actuală decât lipsa voinţei politice, a strategiei şi a organizării.    

„Vedem toate aceste lucruri din cauza slabei pregătiri a decidenţilor, a echipelor de proiect, a miniştrilor din ultimii 28 de ani, slaba pregătire a celor care negociază contractele, a celor care le urmăresc. Beneficiarul, care este statul român, nu a învăţat că trebuie să meargă mereu pe şantier pentru a vedea ce se întâmplă acolo, iar atunci când totuşi inginerii fac observaţii, acestea nu sunt luate în considerare. Treaba merge mai departe aşa, dar de fapt batem pasul pe loc.“

În absenţa demarării marilor proiecte de infrastructură, România trebuie să fie pregătită de costuri mari pentru transportatori, dar mai ales de pierderea investiţiilor

„Mercedes nu a vrut să vină la noi din cauza lipsei infrastructurii, iar Dacia şi Ford se plâng şi ei. Începem să fim ocoliţi de investitori. La ritmul în care ne mişcăm noi este posibil ca străzile să nu mai fie de actualitate, în contextul în care vedem o tendinţă europeană a transportului spre zona de cale ferată de mare viteză, 250-300 km/h.“

 

Începem treaba?

Dincolo de infrastructură, Rohan spune că prioritare pentru dezvoltarea României sunt industriile construite în jurul resurselor naturale locale. 

„Cred că prioritară ar trebui să fie finanţarea industriilor care exploatează resursele naturale locale, gaze, metale rare şi altele, Vă dau un exemplu. Noi am putea să facem veritabile centre construite în jurul medicinei balneare, mai ales în contextul îmbătrânirii populaţiei la nivel european.“

Rohan subliniază din nou că în absenţa specialiştilor în funcţiile de conducere cheie din ministere, poteanţialul rămâne pe hârtie, în sertare.

„La final, aş spune că urgenţa este profesionalizarea actului politic. Pentru orice meserie îţi trebuie nişte şcoli, o pregătire, de ce ar sta lucrurile altfel în administraţia publică? Eu sunt încă optimist. Să lăsăm orgoliile şi disputele politice, să punem mâna şi să ne apucăm serios de treabă.“

 

„Dincolo de infrastructură, cred că prioritară ar trebui să fie finanţarea industriilor care exploatează resursele naturale locale, gaze, metale rare şi altele, Vă dau un exemplu. Noi am putea să facem veritabile centre construite în jurul medicinei balneare, mai ales în contextul îmbătrânirii populaţiei la nivel european.“ Mihai Rohan, preşedintele patronatului din industria cimentului CIROM.

 

 

 

O campanie Ziarul Financiar și Storia