Star Transmission Şi Star Assembly - Transmisii de peste 400 mil. Euro

19 iun 2017 Autor: Bogdan Alecu

Star Transmission şi Star Assembly, divizii ale Grupului Daimler, au investit anul trecut în fabricile din Cugir şi Sebeş circa 150 de milioane de euro şi au înregistrat o cifră de afaceri cumulată de circa 410 milioane de euro, potrivit datelor companiei.

Star Transmission şi Star Assembly, companii care produc cutii de viteze şi componente pentru acestea  continuă să se extindă. La Sebeş a demarat anul trecut o nouă fabrică ce va „produce“ cutii de viteze recondiţionate primite de la dealeri. De asemenea, la Cugir, va fi extinsă una dintre hale. La Cugir se produc conducte de înaltă presiune pentru motoarele pe benzină.

Star Transmission a produs în anul 2016 un număr de peste 8 milioane de piese la Cugir. Star Transmission a fost înfiinţată în 2001, ca rezultat al unui joint-venture româno-german. În 2013, Daimler a devenit acţionar unic al Star Transmission Cugir şi a deschis o bază de montaj, Star Assembly Sebeş, consolidându-şi poziţia şi devenind astfel una din cele mai importante investiţii străine în România.

La sediul din Cugir se produc roţi dinţate, arbori precum şi componente prelucrate mecanic pentru motoare, cutii de viteză şi casete de direcţie.

Pe lângă construcţia de dispozitive, compania oferă clienţilor şi servicii de inginerie. La sediul din Sebeş se montează cutii de viteză automate cu cinci, şapte si nouă trepte.

Grupul Daimler are în cele două filiale din România, Star Transmission şi Star Assembly, peste 2.600 de angajaţi.

În aprilie 2016, reprezentanţii grupului german afirmau că pot ajunge la vânzări de un miliard de euro în România odată cu producţia unei noi cutii de viteze şi vor urca în topul exportatorilor. Saltul înregistrat de fabrica Star Assembly vine după ce compania a inaugurat în aprilie 2016 o linie de producţie a cutiei de viteze automată cu nouă trepte 9G-TRONIC, dedicată automobilelor Mercedes-Benz. Noua cutie cu nouă trepte se regăseşte pe 20 de modele Mercedes-Benz, iar potenţialul său este de a ajunge la peste 800.000 de unităţi anual, produse la Stuttgart şi Sebeş. Volumul producţiei de la Sebeş din 2016 nu a fost comunicat, însă cutiile fabricate din aprilie anul trecut la Sebeş sunt cele mai avansate şi echipează inclusiv limuzine de lux precum E-Klasse sau S-Klasse.

În august 2013 Star Assembly SRL a primit un ajutor de stat de 37,4 mil. euro pentru a construi la Sebeş o fabrică de cutii de viteze, pentru care investitorul german şi-a asumat crearea a 510 noi locuri de muncă. Pentru extinderea capacităţii, Daimler investeşte, în total, peste 300 de milioane de euro. În 2015, compania avea 321 de salariaţi.

Filiala Star Assembly a fost înfiinţată în anul 2013 la locaţia din Sebeş, iar lansarea producţiei cutiei de viteze automate cu cinci trepte s-a realizat în acelaşi an. În anul 2014, pe poarta fabricii a ieşit prima cutie de viteze cu dublu ambreiaj cu şapte trepte. În prezent la Sebeş sunt 120.000 mp suprafaţă de producţie, iar la Cugir 25.000 mp.

 
Cuvinte cheie:
star
, auto
, crestere
, cugir
, grup
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide