Franţa ar putea fi de acord cu propunerea de prelungire a perioadei de tranziţie post-Brexit

18 oct 2018 Autor: Teodora Marinescu

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a sugerat vineri că Franţa ar putea susţine propunerea negociatorului şef al UE, Michel Barnier, privind extinderea perioadei  de tranziţie post-Brexit în relaţia cu Marea Britanie, relatează site-ul agenţiei Reuters.

"Ţine de preşedintele francez să decidă dacă o astfel de prelungire este în interesul nostru", a declarat Le Maire, adăugând că Franţa face pregătirile necesare pentru un scenariu în care UE şi Marea Britanie nu vor putea ajunge la un acord.

"Consider că este în interesul nostru să facem tot ce este posibil până în ultimul moment pentru a ajunge la o înţelegere cu Marea Britanie“, a mai afirmat oficialul francez.

Michel Barnier a afirmat miercuri seară că Uniunea Europeană şi Marea Britanie au nevoie de timp suplimentar în negocierile pe tema Brexit.

Mai multe surse comunitare, citate de presa germană şi britanică, au informat joi că Statele membre ale Uniunii Europene sunt dispuse să accepte prelungirea tranziţiei post-Brexit, o etapă în care relaţiile cu Marea Britanie vor fi neschimbate.

 
Cuvinte cheie:
FRANŢA
, UE
, BREXIT
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide