Corina Creţu a aprobat modificarea POR pentru ca România să folosească mai eficient fondurile UE

18 oct 2018 Autor: Mediafax

Corina Creţu

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a aprobat, miercuri, modificarea Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020 pentru România, astfel încât fondurile alocate ţării noastre să poată fi folosite mai eficient, arată un comunicat al Comisiei Europene - CE. 

„Schimbările pe care le-am aprobat vin tocmai ca răspuns la nevoia de a ne adapta la realităţile curente şi vor ajuta România să utilizeze într-o mai mare măsură fondurile pe care le are alocate, acestea urmând să aibă un efect benefic în special pentru mediul de afaceri, dar vor sprijini şi proiecte ce vizează îmbunătăţirea infrastructurii medicale din întreaga ţară”, a declarat Corina Creţu.

Comisia anunţă că printre modificări se numără şi faptul că vechiul Program Operaţional „Iniţiativa pentru IMM-uri” va deveni parte a POR, beneficiind de o realocare de peste 150 milioane de euro.

„Noua axă prioritară 15 din cadrul POR, Iniţiativa pentru IMM-uri, va răspunde cererii tot mai crescute de instrumente financiare garantate de pe piaţă şi va contribui la creşterea competitivităţii IMM-urilor din România”, se mai arată în comunicat.

Totodată, 72,5 milioane de euro sunt realocate acum către axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, pentru a finanţa achiziţia de ambulanţe şi echipamente medicale, aceste investiţii urmând să asigure pe viitor o mai bună gestionare a urgenţelor medicale, permiţând, în acelaşi timp, accesul egal al populaţiei la servicii de asistenţă medicală şi prim-ajutor.

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.10.2018

 
Cuvinte cheie:
por
, romania
, aprobare
, corina cretu
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide